Viktor Orban, primele declaratii acordate presei dupa victoria zdrobitoare din alegeri. Ce planuri are si cum vrea sa-i rasplateasca pe liderii straini care l-au sustinut

externe

Poporul ungar a votat in favoarea suveranitatii nationale la alegerile generale de duminica, a declarat marti premierul ungar Viktor Orban, in cadrul unei conferinte de presa la parlament cu media internationale, transmite MTI, citata de Agerpres.

Ungurii au decis la acest scrutin ca doar ei pot stabili alaturi de cine vor sa traiasca „si noi trebuie sa respectam aceasta decizie”, a subliniat Orban, a carui formatiune Fidesz a obtinut duminica o victorie clara, ceea ce-i asigura premierului conservator un al treilea mandat consecutiv.

Viktor Orban a mentionat ca vor fi „schimbari semnificative” in noul sau guvern, cabinetul urmand sa fie remaniat prin cooptarea de „oameni in majoritate noi”. Noul guvern ar putea format in 3-4 saptamani, a precizat el.

Orban a dat pe de alta parte asigurari ca Ungaria este o tara care doreste o Europa puternica avand state puternice, iar guvernul sau ar trebui sa sustina o „Europa a natiunilor” si nu „Statele unite ale Europei”.

Potrivit agentiei Reuters, el si-a anuntat totodata intentia de a consolida in noul sau mandat relatiile diplomatice cu Polonia si landul german Bavaria, ca urmare a sprijinului direct acordat de acestea candidaturii sale pentru un nou mandat.

Orban a mai spus in cadrul conferintei de presa ca guvernul ungar nu a luat deocamdata in discutie problema Universitatii Central-Europene a lui George Soros de la Budapesta, care luni a anuntat incheierea unui acord privind deschiderea unui campus satelit la Viena.

In acelasi timp, el a respins criticile privind scrutinul de duminica formulate de Organizatia pentru Securitate si Cooperare din Europa (OSCE), tinand sa ii „multumeasca pentru contributie”. Organizatia, care a monitorizat scrutinul, a apreciat luni ca alegerile nu au oferit partidelor de opozitie sanse egale, din cauza mai multor probleme ce au afectat votul, care a respectat totusi in general drepturile fundamentale.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: