Violeta Alexandru si-a anuntat demisia in Parlament: „PNL are alte prioritati, nu am discutat nimic despre pensiile speciale de cand suntem la putere, dar nimic”

politica

Deputatul Violeta Alexandru a anuntat, luni, in plen, ca s-a dezafiliat de la grupul PNL pentru ca nu se mai regaseste in prioritatile partidului din acest moment, aratand ca a trebuit sa insiste in sedinta de grup pentru discutarea proiectului privind certificatul verde COVID, iar problema pensiilor speciale nu s-a abordat niciodata.

„Cererea mea a fost depusa miercuri pentru dezafiliere de la grupul PNL incepand de vineri. Va informez ca am fost transata la doua ore dupa ce am depus-o, desi solicitarea mea era sa intre in vigoare de vineri tocmai pentru a vedea in ce masura in grupul parlamentar PNL exista o disponibilitate la dialog si pentru a cauta impreuna solutii la ceea ce le-am propus romanilor. Am fost transata in cam doua ore. Acum nu stiu ce satisfactie aduce acest lucru PNL, nu este despre mine ceea ce s-a intamplat, este, de fapt, un semnal pe care PNL il da fata de niste oameni care au inteles ca din prima zi din care s-au inscris in politica sa se dedice trup si suflet pentru ceea ce aveau de facut”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ea a spus ca nu are nimic sa-si reproseze in privinta contributiei aduse echipei liberale.

„Ma mir in schimb ce satisfactie are PNL sa se lupte cu Violeta Alexandru. Daca aceasta este miza lui Florin Roman, pentru ca pe Gabriel Andronache nu-l cred genul de om care sa faca aceste gesturi, inseamna ca a uitat colegul meu care sunt cei cu care trebuie sa ne luptam si aceia sunt cei din PSD, asta este ceea ce am spus alegatorilor nostri, asta trebuie sa se intample”, a adaugat Alexandru, citata de Agerpres.

Totodata, ea a mentionat ca a facut acest gest pentru ca ii poarta un respect imens lui Ludovic Orban.

„Activitatea parlamentara nu este doar o activitate tehnica pe care eu intentionez sa mi-o fac cu toata seriozitatea, este si o activitate politica. Presedintele Orban are experienta si flerul necesar pentru a vedea unde anume se greseste si pentru a atrage atentia asupra greselilor ce s-au facut in relatia cu PNL”, a adaugat Violeta Alexandru.

In opinia sa, PNL pare ca are alte prioritati, iar alegatorii de dreapta nu mai au o voce coerenta in Parlament.

„Al doilea motiv pentru care am luat aceasta decizia este maniera cum vad in grupul parlamentar prioritatile PNL. A trebuit sa insist ca legea privind certificatul verde sa fie pe ordinea de zi a grupului nostru si sa discutam. PNL pare ca are alte prioritati, nu am discutat nimic despre pensiile speciale de cand suntem la putere, dar nimic, nu am discutat nimic despre reforma administratiei, despre o administratie supla. Despre aceste lucruri nu am discutat, pare ca avem alte prioritati. Din aceasta perspectiva cred ca ne aflam intr-un real pericol pe care presedintele Orban l-a sesizat: alegatorii nostri de dreapta, oamenii liberi, care isi vad de treaba, care au afacere facuta in mod cinstit nu mai au in acest moment o voce coerenta in Parlament, dat fiind prioritatile pe care le-am vazut la PNL. Unde si-a gasit PNL speranta pentru reformare? Nu la USR, ci la PSD, ne spune liderul PNL de astazi”, a adaugat Alexandru.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: