Vocea faimoasei artiste franceze Edith Piaf va fi recreata cu ajutorul inteligentei artificiale

externe

Edit Piaf, voce, inteligenta artificiala, recreata, Beatles

La saizeci de ani de la moartea celebrei sansonetiste franceze, vocea lui Edith Piaf va fi recreata cu ajutorul inteligentei artificiale pentru a povesti biografia sa.

Warner Music Group (WMG) a incheiat deja un parteneriat cu mostenitorii lui Piaf pentru a produce lungmetrajul Edith. Inteligenta artificiala a fost antrenata sa reproduca vocea lui Piaf, furnizandu-i-se sute de clipuri vocale. WMG promite ca rezultatul va „spori si mai mult autenticitatea si impactul emotional al povestii sale”.

Potrivit The Telegraph, animatia va fi folosita pentru a oferi „o abordare moderna” a povestii cantaretei faimosului slagar La Vie en Rose, „in timp ce includerea de imagini de arhiva, spectacole de scena si de televiziune, imagini personale si interviuri televizate vor oferi publicului o privire autentica asupra momentelor importante din viata lui Piaf”.

De asemenea, vor fi folosite interpretarile originale ale cantaretei franceze, fara a se anunta ca tehnologia AI va fi folosita pentru a dezvolta muzica noua.

Filmul a fost conceput de Julie Veille, regizoarea unor documentare franceze despre Diana Ross, Sting si Stevie Wonder. „Cand am creat filmul, ne-am tot intrebat: Daca Edith ar mai fi fost printre noi, ce mesaje ar fi vrut sa transmita generatiilor mai tinere?”, a spus ea intr-o declaratie.

„Povestea ei este una de rezistenta incredibila, de depasire a luptelor si de sfidare a normelor sociale pentru a atinge maretia – si este la fel de relevanta acum ca si atunci. Scopul nostru este sa folosim cele mai recente progrese in domeniul animatiei si al tehnologiei pentru a aduce aceasta poveste atemporala publicului de toate varstele.”

Executorii testamentari ai mostenirii lui Piaf, Catherine Glavas si Christie Laume, au declarat: „A fost o experienta speciala si emotionanta sa putem auzi din nou vocea lui Edith – tehnologia ne-a facut sa ne simtim ca si cum am fi fost din nou in camera cu ea. Animatia este minunata si, prin intermediul acestui film, vom putea arata adevarata latura a lui Edith – personalitatea ei vesela, umorul si spiritul ei de neclintit.”

Nu este prima data cand un artist mort revine in mod neasteptat ca narator: in 2022, vocea lui Andy Warhol a fost recreata prin intermediul inteligentei artificiale pentru documentarul Netflix The Andy Warhol Diaries. Insemnarile din jurnalul sau au fost citite de actorul Bill Irwin, apoi au fost transformate in vocea lui Warhol cu ajutorul programului software de inteligenta artificiala Resemble, rezultand o imagine din secolul XXI a versiunii robotizate a lui Warhol din 1982.

In muzica, vocea lui John Lennon a fost izolata recent prin intermediul unui software de inteligenta artificiala pentru a-i ajuta pe supravietuitorii Beatles sa inregistreze Now and Then, ultimul lor cantec impreuna.

Paul McCartney a subliniat ca software-ul nu a fost folosit pentru a crea o noua interpretare a lui Lennon: „Nimic nu a fost creat in mod artificial sau sintetic”, a spus el. „Totul este real si noi toti cantam pe el. Am curatat doar niste inregistrari existente”.

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: