„Vom face politica alfel”. PSD Timis anunta ca premierul OUG 13 s-a intors in partid: „Este un social-democrat respectat si apreciat”

politica

PSD Timis, anunta, intr-un comunicat de presa, ca Sorin Grindeanu ”s-a intors acasa”, dar ca, ”de fapt, Sorin Grindeanu nu a fost plecat niciodata” si ca va fi sustinut pentru candidatura la alegerile nationale ale PSD. Intr-un mesaj adresat social-democratilor din Timis, fostul premier spune ca va candida pentru postul de presedinte executiv.

”Sorin Grindeanu s-a intors azi acasa! De fapt Sorin Grindeanu nu a fost plecat niciodata, pentru ca locul lui a fost intotdeauna langa oamenii din PSD Timis, colegii, prietenii, sustinatorii lui, cei langa care s-a format ca politician si ca lider, cei langa care a devenit premierul Romaniei si un social-democrat respectat si apreciat. Astazi acest lucru a fost evident, Sorin Grindeanu primind in unanimitate sustinerea Comitetului Executiv Judetean al PSD Timis pentru candidatura la alegerile nationale ale PSD”, se arata in comunicatul de presa, de sambata, al PSD Timis, citat de news.ro.

Fostul premier Sorin Grindeanu, in prezent director la ANCOM, a anuntat ca isi doreste functia de presedinte executiv.

”Voi reintra in politica, nu am lipsit la nicio campanie din ultimii 20 de ani si tot ce-mi doresc este sa redevenim echipa castigatoare de la PSD Timis. Am incredere in Alfred Simonis, in Eugen Dogariu, in Sebastian Raducanu, in Calin Dobra si in Voichita Lazureanu, care stiu ca va face o figura excelenta in aceste alegeri, cat si in toti ceilalti candidati. Trebuie sa redevenim principala forta politica si va anunt acum ca voi candida pentru functia de presedinte executiv, in echipa lui Marcel Ciolacu”, le-a transmis Sorin Grindeanu celor prezenti la intalnirea online.

”Este prima data cand cineva din Timis candideaza cu sanse clare la o functie atat de importanta la nivel national. Prin Sorin avem certitudinea ca Bucurestiul va intelege ca in Banat si Ardeal politica se face altfel, ca trebuie sa ne recalibram mesajul si sa facem lucrurile diferit. Sorine, cu tine acolo am convingerea ca lucrurile vor fi asa”, a sustinut Alfred Simonis, presedintele PSD Timis.

Sambata, Sorin Grindeanu s-a intalnit cu echipa de campanie a PSD Timisoara si cu candidata la Primaria Timisoara, Voichita Lazureanu, prima femeie din PSD Timis nominalizata pentru aceasta functie.

Tot sambata, in Comitetului Executiv Judetean al PSD Timis au fost votati candidatii pentru functiile de primar din majoritatea localitatilor din judet.

Marcel Ciolacu a afirmat in repetate randuri ca este bun prieten cu Sorin Grindeanu si ca va face echipa cu acesta.

In 26 mai, Grindeanu a afirmat ca este un om de stanga si anunta ca se va implica si va sustine ”un proiect serios, corect si bazat pe necesitatile reale ale societatii romanesti”.

Cu toate acestea, Grindeanu nu preciza clar daca se va inscrie sau nu in PSD.

In 26 ianuarie, Grindeanu a participat la Conferinta Judeteana a PSD Timis, unde a primit un formular de adeziune.

”Conform legii, eu nu am voie sa fiu in acest moment membru de partid. Asta nu inseamna ca nu o sa devin in perioada urmatoare”, a afirmat atunci Grindeanu.

Grindeanu detine functia de presedinte al ANCOM.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: