„Vom face UE mai puternica”. Iohannis a semnat declaratia de la Roma, alaturi de liderii UE. Polonia a cedat pana la urma

news

Liderii UE si-au reinnoit sambata la Roma angajamentul european, intr-o declaratie solemna, dupa 60 de ani de la semnarea tratatului fondator al Uniunii in Orasul Etern, informeaza AFP si DPA, citate de Agerpres.

In aplauze, fiecare dintre cei 27 de sefi de stat si de guvern precum si liderii institutiilor europene au parafat „Declaratia de la Roma”, in aceeasi Sala degli Orazi e Curiazi la Palazzo dei Conservatori din Piata Capitoliului unde a fost semnat tratatul istoric la 25 martie 1957.

Liderii UE se angajeaza sa faca Uniunea Europeana „mai puternica si mai rezistenta” printr-o „si mai mare unitate si solidaritate” intre statele membre.

„Cel mai bun mod de a ne apara interesele si valorile comune este de a fi impreuna”, au subliniat Cei 27.

Printre altele, liderii europeni stabilesc o viziune pentru UE in care statele membre pot alege sa coopereze mai strans cu privire la anumite aspecte, permitand grupurilor de tari sa se deplaseze in directia integrarii cu viteze multiple, noteaza DPA.

„Vom actiona impreuna, in ritmuri si cu intensitate diferite acolo unde este necesar”, afirma liderii europeni, adaugand ca membrii UE vor continua sa adere la tratate si sa poata sa se alature eforturilor pentru o cooperare mai stransa mai tarziu.

Presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a semnat „Declaratia de la Roma” cu stiloul original — „aceeasi penita”, a subliniat el — folosit de reprezentantul Luxemburgului in urma cu 60 de ani.

„Exista semnaturi care dureaza”, a comentat Juncker, aplaudat indelung.

Inainte de semnare, presedintele Consiliului European Donald Tusk a cerut Celor 27 „sa dovedeasca astazi ca ei sunt liderii Europei”.

„Uniunea dupa Roma trebuie sa fie, mai mult decat inainte, o Uniune a acelorasi principii, o Uniune cu o suveranitate externa, o Uniune de unitate politica”, a pledat Tusk in momentul cand Marea Britanie se pregateste sa divorteze de partenerii ei.

Polonia, care a amenintat sa nu semneze Declaratia de la Roma din cauza dezacordului asupra conceptului Europei „cu mai multe viteze”, a aprobat in cele din urma documentul fara modificari, noteaza France Presse.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: