„Vrei bataie, Oprisan?”. Cum s-au injurat liderii PSD in timpul sedintei CEX. Firea a sarit si ea: ”Nu ti-e rusine sa ma acuzi pe mine de asa ceva?”

politica

Postul Realitatea TV confirma informatiile difuzate de postul Europa Libera privind scandalul si injuraturile dintre liderii PSD din timpul sedintei CEX de vineri.

Scandalul ar fi inceput dupa ce Viorica Dancila a spus ca vrea Congres rapid si Paul Stanescu a demisionat din functia de presedinte executiv PSD, anunta Realitatea TV.

Marian Oprisan si Marcel Ciolacu s-au certat cel mai rau. Liderul PSD Vrancea a povestit in sedinta ca presedintele Camerei Deputatilor l-a injurat pe holurile sediului PSD din Baneasa. „Vrei bataie, Oprisan?”, i-ar fi spus Ciolacu lui Oprisan, potrivit unor surse participante.

De asemenea, in sedinta, Viorica Dancila s-a plans de faptul ca ea nu a participat la constructia bugetului de anul acesta. ”Trebuia sa-ti dai demisia atunci”, ar fi spus Marcel Ciolacu in soapta. Oprisan a intrerupt sedinta si l-a parat pe Ciolacu lui Dancila. „Auziti ce spune, doamna premier, ca ar fi trebuit sa va dati demisia”. Dancila le-a spus colegilor ca s-a gandit in acel moment sa-si dea demisia.

Oprisan a povestit si o intalnire intre Florentin Pandele si Paul Stanescu, spun sursele citate, in care Pandele i-ar fi cerut lui Stanescu sa sustina adoptarea amnistiei si gratierii.

Marian Oprisan a acuzat-o si pe Gabriela Firea ca i-a scris un mesaj lui Paul Stanescu pe grupul intern al presedintilor de filiala. Acolo Oprisan l-a acuzat pe Paul Stanescu ca vrea sa dea partidul lui Victor Ponta.

Raspunsul lui Paul Stanescu a venit sub forma unui mesaj redirectionat. ”Nu ti-e rusine sa ma acuzi pe mine de asa ceva?”, s-a adresat Gabriela Firea lui Oprisan, potrivit unor surse participante.

Informatiile prezentate de Europa Libera

Discutiile in Comitetul Executiv au fost extrem de tensionate, la un moment dat Marian Oprisan si Marcel Ciolacu s-ar fi injurat pe holurile sediului PSD din Baneasa, potrivit unor surse din partid, citat de Europa Libera. Momentul a fost povestit in interiorul sedintei de Marian Oprisan, care le-a spus colegilor ca a fost injurat de Ciolacu. Presedintele Camerei Deputatilor i-a spus premierului Dancila ca nu l-a injurat pe Oprisan. Tot in cadrul sedintei, Natalia Intotero, viitorul ministru pentru Diaspora, a fost oprita sa vorbeasca de colegi, care i-au spus ca doresc sa ii asculte pe altii.

Sedinta a inceput cu discursul Vioricai Dancila care a anuntat ca propune convocarea rapida a unui Congres pentru modificarea Statutului, dar si pentru alegerea noii echipe de conducere. Ea a fortat lucrurile cu precizarea ca „mandatul sau este la dispozitia partidului”. In fata Comitetului Executiv, premierul a facut o pledoarie pentru acest Congres rapid. La scurt timp dupa interventia Vioricai Dancila, Paul Stanescu s-a ridicat de la prezidiu si a anuntat ca isi da demisia din functia de presedinte executiv, invocand motive personale. Dupa ce a vorbit, Stanescu a parasit sala.

„Ne-a picat falca cand l-am auzit pe Stanescu. Nu ne-a anuntat ca doreste sa isi dea demisia”, au spus surse din Comitetul Executiv al PSD. Imediat, mai multi colegi i-au cerut lui Stanescu sa revina asupra deciziei, chiar si premierul Dancila transmitandu-i sa nu plece. La revenirea in sala, Stanescu s-a dus prima data in primul rand, el nemaidorind sa ia loc la prezidiu. Dupa o discutie cu Marcel Ciolacu, el a revenit impreuna cu acesta la masa la care se afla si Viorica Dancila.

Si Olguta Vasilescu a fost foarte nervoasa. Ea i-a transmis premierului ca nu intelege graba pentru Congres, un mesaj asemanator avand si Gabriela Firea. La plecarea din sediul PSD, Olguta Vasilescu, dar si Gabriela Firea, au spus ca nu vor sa candideze pentru functia de presedinte PSD.

Surse din PSD au precizat ca nu inteleg schimbarea de pozitie a Vioricai Dancila, existand chiar suspiciuni ca decizia a venit din afara partidului.

“Chiar credeti ca atunci cand vrei sa schimbi lucrurile in bine, sa fii la comanda cuiva? Va garantez ca nu am comanda de la nimeni, singura mea comanda este cea de la PSD, de la forurile statutare. In rest, va asigura ca toate aceste discutii, asa vreti sa spuneti dumneavoastra ca s-a impus decizia, votul a demonstrat ca a fost o decizie care s-a stabilit printr-un vot al majoritatii. Si la mine in Guvern, daca exista o parere impotriva si majoritatea sunt pentru, parerea care conteaza este cea care este sustinuta. Daca rezultatul era sa nu se faca acest Congres, atunci tineam cont de acest vot. Eu trebuie sa tin cont de majoritate”, a fost raspunsul Vioricai Dancila cand a fost intrebata daca a luat decizia influentata din afara partidului.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: