news

Vreme racoroasa in primele zile ale saptamanii. Cum arata prognoza ANM pentru fiecare regiune a tarii

Un regim termic racoros va caracteriza zilele de 31 mai si 1 iunie, iar incepand din 2 iunie temperaturile medii vor fi in crestere, insa probabilitatea de aparitie a ploilor pe arii extinse va continua sa ramana ridicata pe parcursul urmatoarelor doua saptamani (31 mai – 13 iunie), in majoritatea regiunilor, arata prognoza de specialitate, publicata, luni, de Administratia Nationala de Meteorologie (ANM).

In Banat, primele zile ale intervalului de prognoza vor fi caracterizate de o vreme racoroasa pentru aceasta perioada, astfel incat vor fi temperaturi maxime de aproximativ 18 grade si minime de 8 grade, in medie regionala. Dar, incepand cu data de 2 iunie, vremea va intra intr-un proces de incalzire, astfel incat, in intervalul 5 – 13 iunie, media maximelor termice va fi de 25 – 26 de grade, iar a celor minime va fi de 13 grade, valori normale pentru aceasta perioada. Ploi pe arii mai extinse se vor semnala pe 31 mai si 1 iunie, precum si in intervalul 6 – 13 iunie.

In Crisana, intervalul de prognoza va debuta cu o vreme racoroasa, iar regimul termic va fi caracterizat prin temperaturi diurne de 17 – 19 grade si nocturne de 7 – 8 grade, in medie, intre 31 mai si 2 iunie. Ulterior, va avea loc o incalzire treptata a vremii, care va deveni normala sub aspect termic in intervalul 6 – 13 iunie, cand se vor inregistra maxime termice de 24 – 25 de grade si minime de 12 – 13 grade. Temporar va ploua aproape pe tot parcursul intervalului de doua saptamani al prognozei, dar ploile se vor semnala pe arii mai extinse si vor fi mai importante cantitativ in jurul datei de 31 mai, precum si intre 8 si 13 iunie.

In zona Transilvaniei, pe 31 mai, respectiv pe 1 si 2 iunie, vremea va fi rece pentru aceasta perioada, se vor inregistra temperaturi maxime de 15 – 16 grade si minime de 6 – 7 grade, in medie regionala. Intre 3 si 5 iunie, vremea se va incalzi treptat, iar in intervalul 6 – 13 iunie, va deveni apropiata de normal din punct de vedere termic. Prin urmare, media temperaturilor diurne va fi de 22 – 24 de grade, iar a celor minime nocturne va fi de aproximativ 11 grade. Vor fi ploi pe aproape intreg parcursul celor doua saptamani ale intervalului de prognoza, dar acestea vor fi mai importante cantitativ si se vor semnala pe arii mai extinse pe 31 mai si intre 8 si 12 iunie.

In Maramures, vremea va fi racoroasa, chiar rece in cursul noptilor si al diminetilor in primele patru zile ale intervalului de prognoza, cand vor fi valori termice medii de 16 – 18 grade pentru temperaturile maxime si de 6 – 7 grade pentru cele minime. Apoi, temperatura aerului va creste de la o zi la alta, iar in intervalul 5 – 13 iunie vremea va deveni apropiata de normal sub aspect termic, iar maximele diurne vor fi de 23 – 24 de grade. In acelasi interval, in cursul noptilor, se vor inregistra aproximativ 11 – 12 grade. Probabilitatea pentru ploi mai insemnate cantitativ si pe arii mai extinse va fi mai mare pe 31 mai si, din nou, in intervalul 8 – 13 iunie. Precipitatii slabe, pe arii mai restranse, se vor semnala si intre 4 si 7 iunie.

In regiunea Moldovei, pana in data de 3 iunie, vremea va fi mai rece decat in mod obisnuit, in special in cursul zilelor cand se vor inregistra valori maxime in medie cuprinse intre 15 si 18 grade, iar pe timpul noptilor media minimelor va fi de 8 – 9 grade. Dupa aceasta data, valorile termice vor fi in crestere usoara si treptata, astfel incat la sfarsitul primei saptamani vor ajunge la medii diurne de 20 – 22 de grade si de 10 – 11 grade, la cele nocturne. Cea de-a doua saptamana va fi caracterizata de un regim termic apropiat de normal, maxime in medie de 23 – 25 de grade si minime medii de 12 – 13 grade. Intervale de timp cu fenomene asociate instabilitatii atmosferice se vor semnala mai frecvent in primele trei zile ale intervalului, cand local se vor cumula si cantitati de apa mai insemnate. Averse, in general slabe cantitativ, vor aparea cu caracter temporar si pe spatii mai mici si in restul perioadei de referinta.

In Dobrogea, vremea va fi rece in primele zile, cu temperaturi maxime medii de 16 – 18 grade si minime in medie de 10 – 12 grade. Valorile termice vor fi, apoi, in crestere usoara si treptata, iar la sfarsitul primei saptamani vor ajunge la medii diurne de 21 – 22 de grade si de 13 – 14 grade, la cele nocturne. Ulterior, cea de-a doua saptamana va fi caracterizata de un regim termic apropiat de normal, maxime in medie de 22 – 24 de grade si minime medii de 14 – 15 grade. In primele doua zile vor fi perioade cu fenomene asociate instabilitatii atmosferice. Local, se vor cumula cantitati de apa insemnate, dar averse, in general slabe cantitativ, vor aparea cu caracter temporar si pe spatii mai mici si in restul perioadei de referinta.

In Muntenia, in primele zile ale intervalului, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa in general sub 20 – 22 de grade, iar a minimelor de 8 – 11 grade. Dupa data de 3 iunie valorile termice se vor apropia treptat de cele specifice perioadei, astfel ca media maximelor termice va fi in general intre 24 si 26 de grade, iar a minimelor intre 11 si 15 grade. Vor fi intervale de timp cu fenomene specifice instabilitatii atmosferice, cu o probabilitate mai mare in zilele de 31 mai, 1 iunie si dupa data de 6 iunie.

In Oltenia, media temperaturilor maxime va fi in crestere, de la 18 – 20 de grade in primele doua zile, pana spre 25 – 26 de grade in jurul datei de 5 iunie. In cea de-a doua saptamana de prognoza maximele termice nu vor mai avea variatii semnificative. Media temperaturilor minime se va mentine scazuta, de 8 – 9 grade, pana in dimineata zilei de 3 iunie, apoi va creste treptat, astfel ca, pana in data de 7 iunie, va atinge 12 – 13 grade. In zilele care vor urma media minimelor termice nu se va mai modifica semnificativ. Probabilitatea mai mare pentru perioade cu manifestari specifice instabilitatii atmosferice va fi in primele zile de prognoza si, din nou, dupa data de 6 iunie.

La munte, in primele patru zile de prognoza, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa in general intre 7 si 10 grade si a minimelor, care va fi de 0 – 4 grade. In zilele care vor urma vremea va deveni normala pentru aceasta perioada, iar media temperaturilor maxime va fi de 14 – 17 grade si a minimelor de 6 – 8 grade. Vor fi fenomene specifice instabilitatii atmosferice aproape in fiecare zi, dar acestea vor aparea mai frecvent in primele doua zile si, din nou, dupa data de 6 iunie.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: vremea iunie

Recent Posts

Traficanti de droguri de mare risc, retinuti in Bistrita. Unul dintre ei este acuzat si de viol asupra unei persoane minore

Politistii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Bistrita-Nasaud, impreuna cu procurorii Directiei de Investigare a…

55 de minute ago

Regele Charles al III-lea va participa la ceremoniile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la „Ziua Z”, in Franta

Regele Charles al III-lea intentioneaza sa calatoreasca, luna viitoare, in Franta pentru ceremoniile care vor…

O oră ago

Rusii folosesc prizonierii din Vovchansk, Harkov, ca „scuturi umane”, spun oficialii ucraineni. „Au existat si executii de civili”

Fortele rusesti au capturat zeci de civili in orasul de frontiera Vovchansk, a declarat un…

2 ore ago

„Escroc”, „ratat”. Trump si Biden isi duc campaniile prezidentiale la limita de jos a limbajului

Donald Trump l-a calificat din nou pe Joe Biden drept un „escroc", sambata, in Texas,…

3 ore ago

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

21 de ore ago

Nicusor Dan a tinut „Primaria deschisa” pana la miezul noptii

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a invitat persoanele care au vizitat Primaria Municipiului Bucuresti inclusiv in…

21 de ore ago