Wall Street Journal: Arabia Saudita va gazdui discutii privind Ucraina la inceputul lunii viitoare

externe

Wall Street Journal: Arabia Saudita va gazdui discutii privind Ucraina la inceputul lunii viitoare

Arabia Saudita a invitat, la inceputul lunii august, statele occidentale, Ucraina si tari in curs de dezvoltare la discutii privind situatia din Ucraina, a informat sambata publicatia Wall Street Journal citata de Reuters.

Pe 5 si 6 august, intalnirea va aduce la Jeddah inalti oficiali din aproape 30 de tari, printre care India, Brazilia, Indonezia, Egipt, Mexic, Chile si Zambia.

Oficialii ucraineni si cei occidentali spera ca discutiile, la care Rusia nu va participa, vor duce la sprijin international pentru conditii de pace care sa favorizeze Ucraina, se arata in comunicat.

Kremlinul, care sustine ca a anexat aproximativ o sesime din Ucraina, considera ca negocierile de pace cu Ucraina sunt posibile doar daca Kievul accepta „noile realitati”, o referire la revendicarile sale teritoriale.

Kievul spune ca negocierile cu Rusia vor fi posibile numai dupa ce Moscova isi va retrage trupele.

Nu se stie cate dintre tarile invitate vor participa, desi cele care au participat la o runda similara de discutii la Copenhaga in iunie sunt asteptate sa faca din nou acest lucru.

Marea Britanie, Africa de Sud, Polonia si UE se numara printre tarile care au confirmat prezenta, si de asemenea este asteptat sa participe si consilierul pentru securitate nationala al SUA, Jake Sullivan.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: