Xi si Biden se felicita reciproc cu ocazia celei de-a 45-a aniversari de la stabilirea relatiilor dintre Washington si Beijing

externe

xi jinping, joe biden

Presedintele chinez Xi Jinping a facut un schimb de mesaje de felicitare cu omologul sau american, Joe Biden, cu ocazia celei de-a 45-a aniversari de la stabilirea relatiilor dintre Washington si Beijing si a subliniat ca respectul si cooperarea „sunt calea corecta” pentru ambele puteri de a avea relatii bune, transmit luni agentiile internationale de stiri, relateaza Agerpres.

Xi a apreciat ca relatia dintre China si Statele Unite, de la a carei stabilire se implinesc 45 de ani in 2024, „a depasit dificultatile si a avansat in general, de pe urma acesteia beneficiind nu numai cele doua popoare, ci si pacea, stabilitatea si prosperitatea lumii”, potrivit postului de stat CCTV.

Presedintele gigantului asiatic a subliniat ca doreste „sa lucreze impreuna cu Biden pentru a continua sa ghideze si sa navigheze relatiile dintre China si Statele Unite, in beneficiul celor doua tari si celor doua popoare si sa promoveze cauza pacii si dezvoltarii mondiale”.

„Cele doua parti ar trebui sa puna in aplicare consensurile si rezultatele la care au ajuns cei doi sefi de stat si sa promoveze dezvoltarea stabila, sanatoasa si durabila a relatiilor dintre China si Statele Unite prin actiuni concrete”, i-a transmis liderul chinez omologul sau american, cu referire la intalnirea pe care amandoi au avut-o la summitul pentru Cooperarea Economica Asia-Pacific (APEC) de la San Francisco in noiembrie anul trecut.

La randul sau, Biden a exprimat in mesajul sau ca, „de la stabilirea relatiilor diplomatice in 1979, contactele dintre Statele Unite si China au favorizat prosperitatea si oportunitatile pentru Statele Unite, China si intreaga lume”, potrivit CCTV.

Presedintele american s-a angajat sa „gestioneze in mod responsabil” relatiile si i-a transmis lui Xi speranta sa de a „continua promovarea legaturilor dintre Statele Unite si China pe baza progreselor inregistrate de predecesorii sai si a multiplelor intalniri ale acestora”.

Relatiile dintre China si Statele Unite se confrunta cu o perioada de dezghet dupa luni de ostilitati din cauza tensiunilor comerciale, a concurentei tehnologice si a noilor episoade de sanctiuni reciproce, printre altele.

Desi frictiunile continua sa existe pe probleme precum Taiwan sau Marea Chinei de Sud, ambele puteri au reluat dialogul militar la nivel inalt pe 22 decembrie 2023, care fusese suspendat de Beijing dupa ce presedinta de atunci a Camerei Reprezentantilor Statelor Unite, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul in august 2022, o calatorie care a infuriat autoritatile chineze.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: