Zeci de moldoveni lupta ca mercenari in estul Ucrainei si in Siria. Cum sunt racolati si ce salarii incaseaza

news

Zeci de cetateni din Republica Moldova lupta in estul Ucrainei si in Siria ca mercenari, potrivit unor informatii prezentate miercuri, in cadrul Comisiei parlamentare pentru securitate de la Chisinau. Audierile au avut loc in contextul mai multor scandaluri din ultimul timp legate de spionaj si retinerea unor persoane acuzate ca ar fi fost racolate sa lupte ca mercenari, informeaza Radio Chisinau, citat de Agerpres.

Comisia pentru securitate nationala, aparare si ordine publica a Parlamentului Republicii Moldova a audiat mai multe rapoarte privind instrumentarea cazurilor de tradare de Patrie, uzurpare a puterii de stat si mercenariat. Au fost audiati reprezentanti ai Serviciului de Informatii si Securitate (SIS) si ai Ministerului Afacerilor Interne.

In prezent, zeci de persoane sunt racolate sa lupte ca mercenari in estul Ucrainei si in Siria, a declarat ministrul-adjunct al afacerilor interne, Oleg Babin. ‘In baza dosarelor instrumentate de Procuratura Generala sunt identificate mai multe persoane care la momentul actual nu se afla in Republica Moldova. Odata cu localizarea acestor persoane ele vor fi predate Procuraturii Generale pentru efectuarea urmaririi penale, dar avem si cazuri de condamnare. Persoanele care sunt identificate de noi si de SIS se afla in zonele de est ale Ucrainei si in Siria’, a spus Oleg Babin.

La randul sau, directorul adjunct al SIS, Alexandru Balan, a mentionat ca salariul unui mercenar din Republica Moldova variaza intre o mie si trei mii de euro pe luna. Unii sunt motivati financiar, iar altii ideologic, sustinand separatismul.

In ultimul an, institutiile de drept au retinut mai multe persoane acuzate ca ar fi fost racolate ca mercenari in regiunea de est a Ucrainei.

In prezent, sunt documentate aproximativ 100 de cazuri de tradare de Patrie, uzurpare a puterii de stat si mercenariat. Aproximativ 70 de cazuri tin de mercenariat, a precizat dupa audieri presedintele Comisiei, Roman Botan.

‘De obicei, sunt cetateni care lucreaza peste hotare, de obicei in Rusia si provin din familii social defavorizate. Motivatia financiara este cea care ii determina pe majoritatea sa faca acest pas, prea putini din motivatie ideologica. Racolarea se petrece in mod diferit: cineva se duce in mod direct, cineva este intrebat daca vrea sa mearga in aceasta directie sa faca bani’, a spus Roman Botan.

In cadrul sedintei a fost discutata si problema prezentei la Chisinau a fostului lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Sevciuk, cercetat penal in stanga Nistrului pentru delapidari din fonduri publice. Insa autoritatile au refuzat sa dea detalii, spunand ca ar fi vorba de informatii clasificate.

In Republica Moldova au existat mai multe scandaluri legate de spionaj, inclusiv privind expulzarea a cinci diplomati rusi si retinerea unui fost deputat acuzat ca ar fi livrat informatii secrete unor agenti rusi. Presa a scris ca unul dintre motivele expulzarii celor cinci diplomati rusi l-a constituit si racolarea de cetateni moldoveni pentru a lupta in estul Ucrainei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: