Zelenski a anuntat „vesti bune” de la Harkov: „Ocupantii sunt expulzati treptat din regiune. Fortele noastre armate dau dovada de o putere cu adevarat supraomeneasca pentru a alunga armata invadatorilor”

externe

Volodimir Zelenski, conferinta de presa anuala, drone, Ucraina, razboi

Presedintele Volodimir Zelenski a laudat marti seara „puterea supraomeneasca” a trupelor ucrainene in lupta tarii impotriva armatei ruse invadatoare, transmite dpa, citata de Agerpres.

„Sunt recunoscator tuturor protectorilor nostri care riposteaza si dau dovada de o putere cu adevarat supraomeneasca pentru a alunga armata invadatorilor”, a afirmat presedintele Zelenski in discursul sau video zilnic in care a mentionat ca ucrainenii se lupta impotriva a ceea ce a fost „candva a doua cea mai puternica armata din lume”.

Presedintele ucrainean ramane precaut in fata unei senzatii euforice sau a unor „emotii excesive”.

„Nu este nevoie sa se creeze o atmosfera de presiune morala specifica atunci cand anumite victorii sunt asteptate saptamanal si chiar zilnic”, a afirmat el.

Presedintele Zelenski s-a referit la informatiile din cursul zilei din partea conducerii militare ucrainene privind victorii teritoriale in apropierea orasului Harkov din estul Ucrainei. Ocupantii sunt expulzati „treptat” din regiune, a spus seful statului ucrainean.

Conform armatei ucrainene, au fost recucerite mai multe orase.

Informatiile nu au putut fi verificate independent.

„Fortele armate ale Ucrainei fac totul pentru a ne elibera tara si poporul”, a spus Volodimir Zelenski.”Toate orasele noastre vor fi eliberate – Herson, Melitopol, Berdiansk, Mariupol si toate celelalte”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: