Zero realizari intr-un an de mandat. Incercand sa scape basma curata, Firea da vina acum pe guvernul format de propriul partid

politica

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, afirma, intr-o declaratie de presa, ca unii reprezentanti ai Guvernului ”ignora” problemele Bucurestiului. Ea il ataca si pe Victor Ponta, care a comparat-o cu Traian Basescu.

Reactia vine dupa ce fostul premier Victor Ponta a intrebat retoric, pe pagina sa de Facebook, daca este ”urgenta” schimbarea Guvernului Grindeanu in aceasta vara si a adaugat ca, in perioada Guvernului Nastase, edilul sef al Capitalei de la acea vreme, Traian Basescu, dadea vina pe Executiv pentru ”tot ce nu era el in stare sa faca la Primarie”.

”Spre deosebire de dl. Victor Ponta, eu nu-l voi jigni, nu-l voi compara cu vreun personaj politic, nici nu-l voi ironiza. (…) Reactionez nu pentru ca m-am simtit atacata ca persoana, ci pentru ca s-a incercat trimiterea in derizoriu a unui demers al meu prin care nu incercam sa obtin avantaje pentru mine, ci pentru cei care ne-au dat votul noua, celor de la PSD. Am comunicat public cateva dintre neajunsurile pe care le intampin ca Primar General in relatia cu Guvernul. Am vorbit doar dupa ce m-am convins ca reprezentantii guvernamentali carora le-am solicitat sprijinul pentru problemele Capitalei au avut suficient timp sa raspunda pozitiv, ceea ce nu s-a intamplat”, subliniaza Firea.

Ea sustine ca, desi PSD a castigat Primaria Generala, primariile de sector, iar Guvernul are majoritatea parlamentara, ”aceasta situatie teoretic ideala nu este fructificata prin promovarea unor proiecte importante pentru rezolvarea problemelor sistemice din Capitala: aglomeratia, poluarea, serviciile de sanatate si educationale”.

”A tacea acum, doar pentru a nu supara pe cineva, inseamna a-i trada pe romanii din Bucuresti si, prin extensie, pe romanii din toata tara. Ce scuza vom avea cand, dupa patru ani de mandat, vom lasa in urma noastra doar realizari minore si nicio problema majora rezolvata? Pe cine vom da vina? Pe greaua mostenire? Pe neintelegerile cu Guvernul? Pe legislatie? Chiar cu riscul de a-i supara pe unii colegi care, culmea!, n-au nicio responsabilitate, prefer sa spun acum adevarul”, adauga Firea.

Totodata, ea sustine ca unii reprezentanti ai Guvernului ”ignora” problemele Bucurestiului.

”Ma surprinde pozitionarea dlui Ponta fata de bucuresteni. (..) Eu nu am facut altceva decat sa solicit un sprijin legitim de la Guvern pentru Capitala. Si sa spun public faptul ca unii reprezentanti ai Guvernului ignora problemele Bucurestiului”, puncteaza edilul sef al Capitalei.

In context, ea reaminteste solicitarile PMB, printre care trecerea metroului in subordinea Primariei Generale, transferul administrarii Centurii Capitalei la PMB, transferul salbei de lacuri din Bucuresti si imprejurimi, fuziunea Radet cu Elcen.

”Interese economice care sunt si acum, dinauntrul si dinafara tarii, despre care am vorbit in emisiunea care l-a deranjat pe dl. Victor Ponta. Interese oculte despre care ar fi trebuit sa aiba, macar tangential, anumite informatii, ca fost prim ministru. (…) Daca dl. Ponta a ales sa ma atace pe mine, dorind sa se erijeze in aparatorul neconditionat al intregului guvern, cu riscul de a-i abandona inca o data pe bucuresteni, eu prefer sa spun adevarul, oricat de neplacut ar fi, dar care ne va ajuta sa lasam ceva bun si stabil in urma noastra, pentru romanii care si-au pus atatea sperante in noi”, conchide Gabriela Firea.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , ,

Comentarii: