Zvonurile au devenit realitate. Comisia Europeana discuta masuri fara precedent impotriva tarilor care ii pun pe borfasi deasupra legilor

politica

Comisia Europeana discuta miercuri propunerea privind taierea fondurilor pentru tarile care nu respecta statul de drept, fara ca aceasta masura sa aiba nevoie de aprobarea membrilor vizati, informeaza Europa FM.

Gunther Oettinger, comisar european responsabil de Buget si Resurse Umane in cadrul Comisiei Europene, a declarat recent ca pe 2 mai se va sti cu certitudine daca acordarea fondurilor europene catre statele membre vor fi conditionate de respectarea statului de drept.

„Suntem in discutii cu 11 sefi de guverne, dar departamentul juridic de la Comisia Europeana lucreaza deja la unele variante in acest sens. Daca va fi nevoie, sa le avem deja”, a spus Oettinger.

Comisarul european pare sa nu agreeze foarte mult aceasta forma de pedeapsa pentru ca cei care vor avea de pierdut sunt cetatenii care nu vor mai beneficia de acesti bani.

Masura este menita sa puna mai multa presiune pe Polonia si Ungaria, care au intrat in polemica cu oficialii de la Bruxelles pe tema derapajelor democratice. De asemenea, propunerea este privita si ca un semnal de alarma pentru alte state membre care ar putea calca pe urmele Poloniei sau Ungariei.

O astfel de deciziei are insa si riscuri pentru ca ar putea adanci tensiunile dintre vest si est. In plus, este de asteptat ca guvernele sa fie retinute in accepta sa ofere Comisiei noi atributii in ceea ce priveste sanctionarea financiara a statelor membre.

Discutiile au loc in contextul dezbaterii privind proiectul de buget pentru urmatorii sapte ani. Bugetul multianual trebuie sa beneficieze de sustinerea unanima a statelor membre, insa noul mecanism de alocare a fondurilor ar nevoie doar de majoritate calificata.​

Discutiile legate de conditionarea fondurilor europene de respectarea statului de drept au aparut dupa ce in Polonia a inceput un amplu atac impotriva independentei Justitiei, fapt ce a urmat imediat si in Romania, unde alianta PSD-ALDE au incercat sa schimbe legile Justitiei intr-un timp record.

De asemenea, mandatul celor doua partide a inceput cu un atac la Codul Penal in ianuarie 2017. OUG 13 a fost retrasa dupa ce romanii au iesit masiv in strada pentru apararea Justitiei si a luptei impotriva coruptiei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: