Dupa perchezitiile in forta din Primarie, Dorin Chirtoaca, edilul Chisinaului, a ajuns dupa gratii

news

Dorin Chirtoaca, primarul orasului Chisinau, a fost retinut pentru 72 de ore, in cursul noptii de joi spre vineri, sub acuzatia de acte de coruptie, relateaza publicatiile Unimedia si Jurnal de Chisinau.

Dorin Chirtoaca este acuzat de trafic de influenta si depasirea atributiilor de serviciu, in dosarul Centrului National Anticoruptie (CNA) din Republica Moldova de anchetare a construirii unor parcari cu plata in Chisinau.

Dorin Chirtoaca a fost dus in Penitenciarul Centrului Anticoruptie, relateaza Mediafax.

Potrivit procurorilor, citati de Unimedia, primarul Chisinaului i-ar fi dat indicatii viceprimarului capitalei, care era presedinte al Comisiei de selectare a companiilor, sa semneze contractul pentru construirea parcarilor cu o anumita firma, fara avizul Consiliului municipal.

Dorin Chirtoaca a fost audiat de procurori, joi seara, la sediul Centrului National moldovean Anticoruptie (CNA), dupa perchezitiile efectuate la Primaria capitalei Republicii Moldova intr-un caz de coruptie.

Anterior, Dorin Chirtoaca a petrecut trei ore in biroul sau de la Primarie cu procurorii care au efectuat perchezitii. La plecare, Dorin Chirtoaca nu a facut nicio declaratie pentru jurnalistii care asteptau in curtea Primariei.

Procurorii anticoruptie au descins, joi, la sediul Primariei din Chisinau, verificand inclusiv biroul primarului Dorin Chirtoaca, trei functionari fiind retinuti. Procurorii au perchezitionat biroul primarului Dorin Chirtoaca si cel al secretarului Consiliului Municipal Chisinau (CMC), Valeriu Didenco. Informatiile au fost confirmate de purtatorul de cuvant al Primariei capitalei Republicii Moldova, Vadim Branzaniuc. Secretarul Consiliului municipal Chisinau, Valeriu Didenco, si doi consilieri municipali au fost retinuti de ofiterii CNA sub acuzatiile de corupere in forma pasiva, trafic de influenta si depasirea atributiilor de serviciu.

Centrul National Anticoruptie al Republicii Moldova a anuntat joi seara retinerea a noua persoane.

„Secretarul Consiliului municipal Chisinau, doi consilieri municipali si sase reprezentanti ai unor agenti economici au fost retinuti joi de CNA si de procurori in cadrul mai multor dosare ce vizeaza fapte de corupere pasiva, trafic de influenta si depasirea atributiilor de serviciu. Cazurile au fost documentate timp de cateva luni, perioada in care au fost colectate probe video si audio privind comiterea mai multor abuzuri, printre care oferire si luare de mita, influentare a unor decizii ale Consiliului municipal si favorizarea unor agenti economici.

Concret, secretarul Consiliului municipal este banuit ca, in perioada documentarii, ar fi pretins, in repetate randuri, mijloace financiare sau bunuri de la reprezentantii unor agenti economici si de la unii consilieri municipali pentru diferite servicii precum: includerea pe ordinea de zi a Consiliului a unor proiecte privind perfectarea unor acte pentru prelungirea termenului de arenda pentru diferite terenuri; pentru includerea in ordinea de zi a CMC a unor proiecte privind modificarea limitelor unor loturi; pentru pregatirea setului de documente in vederea cumpararii-vanzarii unor terenuri, pentru aprobarea planurilor urbanistice pentru anumite obiecte. Potrivit materialelor cauzei, secretarul CMC ar fi pretins si acceptat diferite sume de bani pentru influentarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primariei.

Ofiterii CNA si procurorii au operat perchezitii la birourile, domiciliile si in automobilele banuitilor. Noua persoane au fost retinute in urma actiunilor de urmarire penala pentru 72 de ore, urmand ca procurorii sa decida ulterior solicitarea arestarii preventive”, transmite Centrul National Anticoruptie intr-un comunicat postat pe site-ul propriu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: