Fost ministru de Interne, condamnat la trei ani de inchisoare cu EXECUTARE

news

Gabriel Berca, fost senator, ministru, secretar general al Guvernului si consilier prezidential a fost condamnat, joi, de o instanta a Curtii de Apel Bacau la trei ani de inchisoare cu executare pentru infractiunea continuata de trafic de influenta.

De asemenea, judecatorul a decis in privinta fostului demnitar confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul in lei la data efectuarii platii, mentinand in acelasi timp sechestrul asigurator pe bunurile din proprietatea inculpatului corespunzator sumei respective, dar si masura controlului judiciar.

Inculpat in acelasi dosar si sub aceeasi acuzatie, fostul deputat Mihai Banu a primit din partea instantei o pedeapsa constand in trei ani si jumatate de inchisoare, confiscarea sumei de 92.500 de euro, sau echivalentul in lei, mentinerea masurilor asiguratorii de sechestru in cuantumul sumei propuse pentru confiscare si a controlului judiciar.

Gabriel Berca si Mihai Banu mai au de platit si cate 2.500 de lei cheltuieli de judecata.

Cei doi, trimisi in judecata in august 2015, au stat in arest preventiv si la domiciliu timp de aproape cinci luni, perioada ce ar urma sa fie dedusa din pedeapsa data de instanta.

Avocatii celor doi fosti demnitari au declarat pentru Agerpres ca vor inainta Apel la decizia instantei Curtii de Apel Bacau, in urmatoarele zece zile, la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Potrivit rechizitoriului DNA, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins si primit, in perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, de la omul de afaceri bacauan Viorel Rusu suma totala de 185.000 euro pentru ca, in calitate de senator si presedinte al PDL Bacau, sa intervina pe langa membri ai Guvernului in vederea alocarii unei sume de bani catre primaria comunei bacauane Ardeoani. Banii ar fi fost necesari pentru achitarea unor lucrari de constructii, in valoare de aproximativ 5,6 milioane lei, executate chiar de firma omului de afaceri denuntator in respectivul dosar.

Procurorii au mai sustinut ca, in aceeasi perioada si in acelasi scop, Mihai Banu a pretins si primit, in mai multe transe, tot de la Viorel Rusu, suma de 220.000 euro, bani folositi atat pentru sine, pentru Gabriel Berca, cat si pentru partidul din care faceau parte. Anchetatorii au retinut faptul ca din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului sau, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remisi de catre omul de afaceri sub pretextul achizitionarii unui teren de la o persoana indicata de acesta.

In baza rechizitoriului, procurorul a insistat in ultima sedinta de judecata asupra faptului ca toate declaratiile de la urmarirea penala sunt cele adevarate, a cerut pedepse cu inchisoarea si confiscarea sumelor primite de inculpati, iar avocatii au solicitat achitarea.

Aparatorii si-au fundamentat cererea nu doar prin schimbarea ori nuantarea declaratiilor acuzatoare de catre martori in timpul procesului, dar si pe imaginea publica a denuntatorului. Concret, avocatii au pus accentul atat pe modul imoral in care a procedat Viorel Rusu, facand denunturile mult dupa ce beneficiase de numeroase contracte de finantare din partea autoritatilor locale, dar si pe faptul ca denuntatorul este, la randul lui, cercetat penal. Aparatorii au cerut instantei ca toate declaratiile lui Viorel Rusu „contradictorii uneori, sa fie privite cu rezerva”.

In ultima sedinta de judecata in prima instanta, avocatul lui Mihai Banu a subliniat faptul ca denuntatorul Viorel Rusu ar fi dat benevol bani, dar nu cu titlu de mita, ci pentru sponsorizari catre PDL. Pe parcursul procesului, mai multi martori au recunoscut ca omul de afaceri bacauan era unul dintre sponsorii importanta ai organizatiei judetene a partidului.

La randul lor, avocatii lui Gabriel Berca au combatut declaratia denuntatorului, sustinand ca nu ar exista nicio proba materiala care sa confirme acuzatiile formulate la adresa ex-ministrului de catre omul de afaceri bacauan.

In acelasi dosar, Lucian Banu, fiul fostului deputat, inculpat pentru complicitate la trafic de influenta, a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendarea pedepsei sub supraveghere judiciara timp de patru ani, confiscarea sumei de 150.000 de lei si cheltuieli de judecata in valoare de 2.000 de lei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: