Mafia PSD a ingropat un spital din Teleorman: „Cum sa faci o anestezie unui om doar cu mainile goale?”. Vor sa reduca salariile medicilor cu 25%

news

Spitalul Caritas din Rosiorii de Vede, judetul Teleorman, se afla intr-o situatie dezastruoasa, scrie Liber in Teleorman. Medicii nu stiu daca isi vor mai incasa salariile incepand cu luna octombrie, iar datoriile acumulate sunt uriase, acestea fiind cauzate de furturi puse la cale de mafia PSD din judet.

„Primaria nu a mai dat niciun ban acestui spital de cand l-a preluat in subordine. Voiau sa foloseasca bani de la buget ca sa stearga datoriile, dar nu au putut. Am cerut redeschiderea sectiei de Cardiologie si ni s-a spus ca nu sunt bani. Pe de alta parte, nici medici nu sunt. Tinerii rezidenti care au vrut sa lucreze aici au fost alungati, pentru ca cereau conditii. Cum sa intri in sala, sa faci o anestezie unui om doar cu mainile goale? Pe de alta parte, sunt medici care stau si se uita pe geam, pentru ca pe anumite sectii nu sunt operatii. Stiati ca la Rosiori nu s-a mai facut o singura operatie de cezariana anul acesta?”, a declarat un medic al spitalului pentru Liber in Teleorman.

Publicatia acuza faptul ca un „grup mafiot” praduieste spitalul de ani buni de zile. Datoriile au ajuns la 83 de miliarde de lei, iar conducerea spitalului intentioneaza sa reduca salariile cu 25%. Managerul unitatii spitalicesti, Lucian Alexe, trimis in judecata de DNA pentru complicitate la abuz in serviciu, fals intelectual si fals in inscrisuri sub semnatura privata, nu mai trece pe la birou, preferand sa stea mai curand prin Maldive si Dubai.

„Desi e de 13 ani in frutea spitalului, Alexe nu stie sa conduca un spital – ne-a declarat un medic – iar el nu face altceva decat sa se mute de la un partid la altul, ca sa ramana in functie. Noi nu ne permitem sa plecam ca el in vacante in Dubai, medici fiind. El poate! Si in Dubai, si in Maldive. DNA-ul ar trebui sa cerceteze felul in care au praduit ei spitalul nu inainte de 2012, ci dupa ce l-a preluat Primaria. Spitalul nu poate sa functioneze in conditiile astea. O sa plece toti doctorii de la noi. Asta se vrea cumva? Sa pierdem sectii si sa devenim spital de cronici? Asta vrea Primaria? Asta vrea acest grup mafiot care a incalecat spitalul si a mancat zeci de miliarde?”, acuza medicii.

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: