Moise Guran atrage atentia: „Suntem la inceputul unui scandal URIAS de coruptie”. Un serviciu secret este implicat

news

moise_guran_32241300

Moise Guran spune ca „niste institutii ale statului roman par a fi in razboi total in momentul de fata.” „Foarte probabil suntem la inceputul unui scandal urias, probabil scandal de coruptie. Cred ca acolo duc lucrurile daca o avem implicata pe doamna Codruta Kovesi. Nu stim exact ce subiecti are. S-ar putea pe unii dintre ei sa-i ghicim”, a precizat realizatorul Biziday.

Jurnalistul a amintit subiectele zilei de marti, aparent fara legatura intre ele: dimineata, sefa DNA facut o declaratie legata nu numai de faptul ca SIE nu a trimis nicio informare legata de coruptie in ultimii trei ani. Apoi, in Parlament a fost respinsa ordonanta de Guvern privind interceptarile, iar Comisia Juridica din Senat a adoptat modificarea legii ANI prin care alesii incompatibili au liber la alte functii publice. In acelasi timp, DNA il trimitea in judecata pe miliardarul Ioan Niculae, „un om cu mari legaturi cu serviciile de informatii romanesti, a facut parte si din fosta Securitate”. Dupa-amiaza, au existat tensiunile dintre Palatul Cotroceni, iar pe seara a venit raspunsul SIE la acuzatiile sefei DNA, scrie DIGI24

Mai precis, DNA a pus sechestru pe doua case ale lui Horia Simu, ambele case in statiunea franceza Saint Tropez. Pe una dintre ele a platit 3,55 milioane de euro, pe alta 3,2 milioane de euro, potrivit unui raspuns al DNA pentru Romania Curata. Procurorii sustin ca aceste imobile de lux au fost cumparate din banii primiti ilegal ca despagubiri de la ANRP.

„Doamna Kovesi transmite mesajul in felul urmator: nu e optional, este obligatoriu sa sesizezi DNA daca ai informatii, ca asta face SIE, nu aduna probe, procurorii aduna probe. Si de acolo zice doamna Kovesi ca se indoieste ca ei nu au stiut nimic despre nimic”, a spus Moise Guran.

„Intre timp, se mai intamplau niste lucruri. V-am avertizat acum ceva timp cand a aparut povestea cu DIPI cred ca era domnul Gheorghe, fusese la SRI si i-a luat DNA pe toti pentru ca au facut nu stiu ce cu fondurile operative. Intre timp, Daniel Horodniceanu, seful DIICOT, s-a dus si el la prelungirea mandatului pentru spionii israelieni. Si acum te intrebi, n-are o legatura cu spionarea? Cu spionii aia o fi vreo legatura? La vremea respectiva am scris pe biziday.ro ca lipseste ceva din tabloul asta. Lipseste SIE”, a adaugat jurnalistul.

„Domnul Horodniceanu are problema asta, cam confirma lucrurile. Si atunci cand a fost povestea cu spionii l-au sunat cei de la RISE Project sa-l intrebe cum e cu spionii. Eu am inteles ca daca are contractul Black Cube il depune la instanta”, a mai spus Moise Guran.

„In timpul asta, DNA punea pe site probabil unul dintre cele mai grele si mai grave cazuri descoperite in ultimii ani: trimiterea in judecata a omului de afaceri Ioan Niculae. Este vorba despre un om de afaceri care ilustreaza al naibii de bine toata povestea asta cu: fost spion, a lucrat in departamentul securitatii statului si a lucrat la Comert Exterior. Dupa Revolutia a fost extrem de ajutat sa se imbogateasca, poate o avea un fler extraordinar pe care eu nu l-am dibuit, nu mi s-a parut un geniu. La un moment dat omul s-a apucat sa invarta niste spagi, a si fost condamnat pentru povestea cu Geoana si campania electorala. Acum DNA il dovedeste si cu o afacere prin care nu numai ca dorea sa obtina 600 de milioane de euro, dar riscul cel mai mare era sa-l platim noi, printr-o hotarare de Guvern”, a spus realizatorul Biziday.

Dosarul in in care au fost trimisi Ioan Nicuale, Gheorghe Bunea Stancu, fost presedinte al Consiliului Judetean Braila, si doi dintre directorii firmei conduse de milionar vizeaza tranzactii financiare ilegale, dar si mituirea unor persoane cu influenta pentru promovarea unei hotarari de guvern prin care sa fie acordate facilitati fiscale companiei milionarului, privind subventionarea de ingrasaminte chimice. Procurorii spun ca o astfel de masura ar fi adus un beneficiu de 600 de milioane de euro companiei Interagro, iar Romaniei riscul unei sanctiuni aplicate de Comisia Europeana prin procedura de infringement.

„Ce nu se potriveste aici? Suma! Sechestrul pentru Ioan Niculae fiind de doar 11 milioane de lei. Este dificil sa-i gasesti prin strainatate… Suspectul de serviciu se potrivea perfect pe povestea denuntata de Kovesi, avea si profilul perfect, legaturi cu servicii secrete, finantator pe la toate partidele. Nu bate cu suma asta! Al doilea suspect a fost cel mai sechestrat suspect din istoria DNA: Dan Adamescu, despre care au existat foarte multe povesti, ca a fost un acoperit al fostului departament al securitatii statului. Dupa modelul Niculae, a luat si el o parte din ADAS. DNA l-a oropsit cu 850 de milioane de lei, dar la Adamescu banii sunt de recuperat, nu ca la niculae, ca nu a mai intrat in vigoare ordonanta respectiva. De aici si sechestrele. Am gasit in presa ca si Adamescu ar avea pe la Monaco niste apartamente sechestrate, de vreo 5,4 milioane de euro. Iar s-ar potrivi subiectul dar nu se potriveste predicatul. Si a venit seara si de fapt subiectul este Horia Simu”, a adaugat Moise Guran.

DNA a pus sechestru pe doua case ale lui Horia Simu, ambele case in statiunea franceza Saint Tropez. Pe una dintre ele a platit 3,55 milioane de euro, pe alta 3,2 milioane de euro. Procurorii sustin ca aceste imobile de lux au fost cumparate din banii primiti ilegal ca despagubiri de la ANRP.

„De aici au inceput sa bipaie tot felul de beculete in capul meu. Horia Simu fiind de moda mai noua, a fost bancher, a lucrat intr-o banca internationala, a izbucnit afacerea cuprului… pe vremea lu Basescu era chestiunea asta. Si niste nervi, si niste presiuni. Povestea Cosmin Gusa cum il oropsea Basescu la telefoane ca sa nu mai zica Rares Bogdan la televizor de afacerile lor, de parca ala stia despre ce vorbeste. Niste ani mai tarziu, dupa ce a plecat Basescu si au inceput sa cada lucrurile… zic aproximativ 20 de milioane de euro sechestru, pentru ca el este in afacerea ANRP, cu mafiile alea incalcite de au facut pop-up dupa ce au dibuit pe unii dintre ei, de fapt dupa ce a cazut reteaua din jurul Elenei Udrea si Dorin Cocos. Dupa aceea au inceput ei sa se parasca intre ei si s-a ajuns la Horia Simu, caruia i-au sechestrat ce i-au gasit. Dar in afara de doua case, DNA a gasit o paguba de vreo 70 de milioane de euro. Omul e foarte bogat, dar nu-l gasesti cu una cu doua, pentru ca nu-si tine banii prin Romania si ai avea poate nevoie de niste spioni pe undeva”, a subliniat Moise Guran.

„Am inteles subiectul predicatului de 6,7 milioane de euro din declaratia doamnei Codruta Kovesi si atunci am inceput sa fac corelatiile. Din reteaua cu ANRP mai face parte si Alina Bica si mai erau niste informatii si, aici intru pe teren speculativ, mai era o poza cu Alina Bica si consilierul prezidential Daniel Moldoveanu… legatura cu zona de informatii este facuta de faprt de fostul sef al Comunitatii de informatii din Romania, care era si consilierul de atunci al presedintelui Traian Basescu. Si de acolo lucrurile incep sa se lege intre ele. Daca DNA, mergand pe acest fir, a ajuns la SIE, atunci brusc avem dintr-o data revelatia unui scandal ce se profileaza. Povestile cu bani multi si cu coruptie sunt esentiale pentru natiunea noastra”, a mai spus Moise Guran.

Mai departe, jurnalistul a comentat comunicatul SIE venit ca reactie la declaratia sefei DNA. „Asta cu monitorizarea cetatenilor straini… pe bune?! Tocmai v-am aratat niste cetateni romani si straini care au tot plimbat bani prin afara tarii si ar fi trebuit monitorizati de cineva. De cine? De Politie, zice comunicatul SIE”, a spus Moise Guran.

Jurnalistul aminteste de declaratia sefei DNA, care spun ca serviciile trebuie sa informeze DNA cand au informatii cu privire la fapte de coruptie. „Asta este dezbatere? Asta este un razboi si abia incepe. De aici incolo trecem in sfera politica, care da legile cu care functioneaza parchetele, apoi , cand vorbim de controlul serviciilor, mai ca nu ne ia pe toti rasul”, a punctat jurnalistul.

„Parlamentul incepe sa para a fi o agenda. Suntem pe ultima suta de metri si par sa aiba o agenda: sa-si faca scapati banutii”, a spus Moise Guran.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Mai mult despre: , , , ,


loading...
  • Sac Maidic

    MOISE CUR-AN E UN BOU TRIST

    • bolsevicul_haznalist

      si tu cine esti bwoule asistat lhabar? aaa, doar un antenist de khakhhhat……

  • miky

    Guran este semidescoperit..mai are un pic si-l intrece pana si pe renumitul cantaret eurovision ;Turcescu