„Politicienii arunca astazi tara in aer”. Ministrul Finantelor anunta impactul dublarii alocatiilor pentru copii si reducerii TVA

politica

Ministrul Finantelor Florin Citu a declarat marti seara, la Digi 24, ca dublarea alocatiilor ar costa 6 miliarde lei, in timp ce prin reducerea TVA se pierd 11,8 miliarde lei. Prin aplicarea ambelor masuri, deficitul in 2020 se va duce catre 5% in 2020.

Ministrul Finantelor a declarat ca, prin adoptarea acestor masuri, „clasa politica se joaca cu focul” si „fac rau Romaniei”.

„Ce s-a intamplat astazi in Parlament este vazut de actorii internationali. Politicienii arunca astazi tara in aer. Pana la urma politicienii romani trebuie sa inteleaga ca fac rau romanilor aruncand tara in haos. Zilele urmatoare veti vedea presiune pe cursul valutar si pe dobanzi. Pietele valutare nu asteapta, ele reactioneaza. Cel mai mare risc este volatilitatea politica si aceasta este in Parlament. Sa stie de unde vine acest cost, de la politicul care se joaca cu focul. Este o ambitie si este o ambitie copilareasca, sa nu spun prosteasca”, a precizat Citu.

„Dublarea alocatiilor – 6 miliarde de lei. La TVA 11,8 miliarde. Doar din dublarea alocatiilor deficitul o sa se duca la 4,13%. Cu reducerea TVA se duce spre 5%”, a declarat Florin Citu.

Marti, comisia de buget-finante din Camera Deputatilor a dat un raport de adoptare unui proiect care prevede reducerea cotei standard de TVA de la 19% la 15% si scaderea cotei TVA pentru alimente de la 9% la 5%.

De asemenea, comisia pentru munca din Camera Deputatilor a votat, marti, un raport de adoptare pentru proiectul de lege care prevede dublarea alocatiilor pentru copii de la 150 lei la 300 lei. Ambele proiecte vor ajunge la votul final, miercuri, in plenul Camerei Deputatilor.

 

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: