CTP, furios: „Chitoiu, fost ministru, NU va face vreo zi de puscarie pentru omor”

analize

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este convins ca Daniel Chitoiu, implicat intr-un accident in care au decedat doi pensionari, va scapa basma curata.

„Nici Chitoiu, fost ministru, nu va face vreo zi de puscarie pentru omor. In ciuda declaratiilor martorilor, se va ajunge probabil la concluzia ca vitezomanul de 82 de ani s-a napustit pe contrasens cu salbaticia specifica varstei sale”, a scris CTP la finalul unui text publicat in 2004 despre politicienii cu „gip”.

„Romania se polarizeaza si in functie de caracterul oamenilor, in umilitori si umiliti. Apar tot mai multi insi care nu se simt cu adevarat bine decat umilindu-i pe cei din jur, avand ce nu au ei, permitandu-si ce nu-si permit cei multi. Umilitorii se hranesc din privirile uneori speriate, uneori jignite, alteori jinduitoare ale celorlalti. Ei nu se simt mari decat daca reusesc sa-i faca pe altii sa se simta mici. Averea devine in primul rand un mijloc de a umili. Si, iata, de a ucide”, scria CTP.

Presedintele Sindicatului National al Agentilor de Politie, Iulian Surugiu, a afirmat, vineri, ca accidentul de pe DN 7, din judetul Arges, in care fostul ministru Daniel Chitoiu a fost ranit a fost provocat chiar de el. ”Nu se stie din ce motiv a parasit masina ministrului banda pe care circula, sunt mai multe ipoteze”, a precizat Surugiu.

”Cercetarea la fata locului s-a terminat inca de ieri si s-a stabilit cu certitudine ca masina condusa de ministru a parasit sensul de mers si a intrat in masina care circula regulamentar, iar din pacate conducatorul auto care a decedat nu a avut o reactie sau poate nu a avut nici unde sa traga dreapta pentru a evita coliziunea”, a declarat, vineri, la Digi 24, presedintele Sindicatului National al Agentilor de Politie, Iulian Surugiu.

Acesta a explicat ca, deocamdata, nu se cunoaste motivul pentru care masina a intrat pe sensul opus.

”Nu se stie din ce motiv a parasit masina ministrului banda pe care circula, sunt mai multe ipoteze, probabil ca in cateva zile vom afla ce s-a intamplat”, a mai spus Surugiu.

Acesta a explicat ca Daniel Chitoiu este internat la Spitalul Floreasca, dar ca in doua-trei zile va putea fi externat si va fi audiat.

Joi, un accident grav s-a produs pe DN 7, in judetul Arges. Un barbat de 82 de ani a murit pe loc si trei persoane au fost ranite, intre care fostul ministru Daniel Chitoiu. Ulterior, o femeie de 73 de ani a murit la spital.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: