„Lucrurile merg mai bine pentru el”. Insa UK intra in „faza letala” a epidemiei

externe

Premierul Boris Johnson se simte mai bine dupa trei zile de spitalizare la terapie intensiva cu COVID-19, a indicat ministrul culturii, Oliver Dowden, potrivit Reuters.

Johnson, in varsta de 55 de ani, a fost internat la spitalul St Thomas din Londra duminica seara, acuzand febra si tuse persistente, iar luni a fost transferat la terapie intensiva, unde a primit oxigen, dar nu a fost conectat la un aparat de ventilatie.

‘Lucrurile merg mai bine pentru el. Este stabil, s-a ridicat in sezut si a vorbit cu personalul medical’, a declarat ministrul culturii, Oliver Dowden, citat de Agerpres.

Presedintele american Donald Trump a spus ca Boris Johnson pare sa se simta ‘mai bine’ dupa ceea ce el a numit o ‘lupta dura’.

Marea Britanie intra in ceea ce oamenii de stiinta spun ca va fi faza cea mai letala a epidemiei, fiind asteptata o crestere in continuare a numarului de decese in timpul weekendului de Paste.

Joi se va reuni comitetul guvernamental de criza (COBR) pentru a lua in discutie o revizuire a masurilor restrictive.

Adjunctul desemnat al lui Boris Johnson, ministrul de externe Dominic Raab, va prezida reuniunea, la care nu se va lua insa o decizie finala.

Atat primarul Londrei, cat si guvernul galez au spus ca masurile de izolare vor ramane in vigoare.

‘Incepem sa vedem un platou, primele semne ale unui platou al infectarilor si spitalizarilor’, le-a declarat reporterilor directorul medical al Serviciului National de Sanatate (NHS), Stephen Powis.

‘Incepem sa vedem beneficiile, cred, dar crucial cu adevarat este sa continuam sa urmam instructiunile, sa continuam distantarea sociala, pentru ca, daca nu o vom face, virusul va incepem sa se raspandeasca din nou’, a subliniat el.

Miercuri, autoritatile britanice au anuntat ca, la 7 aprilie, ora 16:00 GMT, numarul deceselor ajunsese la 7.097, cu 938 in plus fata de raportarea anterioara, un record pe 24 de ore.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: