Romania, amendata. Slugarel iar se spala pe maini si arunca toata vina pe Dancila

news

Fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, se spala pe maini de orice responsabilitate privind amenda de 3 milioane de euro, incasata de Romania, pentru ca a intarziat punerea in aplicare a directivei privind spalarea banilor. Toader da vina pe Dancila, fostul premier PSD.

„Nevoia de adevar, nevoia de documentare !

……..pentru cei ce scriu ori vorbesc despre Directiva privind spalarea banilor si faptul de a nu fi fost transpusa in legislatia interna.

1. De la Ministerul Justitiei poate fi solicitat proiectul de lege pentru transpunerea Directivei privind spalarea banilor, a se vedea unde si de ce a fost blocat.

2. Din transcriptul sedintelor de Guvern poate fi vazut de cate ori am solicitat ca proiectul de lege, care tot statea blocat, sa fie adoptat prin OUG, pentru transpunerea aceleasi Directive, cu motivarea faptului ca exista jurisprudenta CCR, potrivit careia ‘se justifica urgenta adoptarii unei OUG in vederea transpunerii unei Directive, pentru evitarea intrarii in procedura de infringement’, propunere care nu a fost acceptata!”, a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene a amendat Romania si Irlanda cu 3 mil. euro si, respectiv, cu 2 mil. euro pentru intarzierea si aplicarea incompleta a Directivei privind prevenirea utilizarii sistemului financiar in scopul spalarii banilor sau finantarii terorismului.

Astfel, potrivit unui comunicat al institutiei, Romania este obligata la plata unei sume forfetare in cuantum de 3 milioane de euro, in timp ce Irlanda are de achitat 2 milioane de euro.

La 27 august 2018, Executivul european a sesizat Curtea cu doua actiuni in constatarea neindeplinirii obligatiilor, considerand ca Romania, pe de o parte, si Irlanda, pe de alta parte, nu au transpus in mod complet Directiva 2015/849 in termenul stabilit in avizele motivate respective, si, nici nu au comunicat masurile nationale de transpunere corespunzatoare.

Prin doua hotarari pronuntate in Marea Camera la 16 iulie 2020, Curtea a admis actiunile introduse de Comisie. Astfel, Curtea a constatat, in primul rand, ca, la expirarea termenului care le fusese stabilit in avizul motivat, Romania si Irlanda nici nu adoptasera masurile nationale de transpunere a Directivei 2015/849, nici nu comunicasera Comisiei asemenea masuri si ca, prin urmare, acestea nu si-au indeplinit obligatiile care le revin in temeiul Directivei respective.

Curtea a concluzionat ca neindeplinirea obligatiilor de catre Romania si de catre Irlanda a durat ceva mai mult de doi ani.

Acum doi ani fostul agent guvernamental al Romaniei la Curtea de Justitie a UE din perioada 2011 – iunie 2018, Razvan Horatiu Radu, a declarat ca el a avertizat asupra riscurilor ca Romania sa ajunga sa plateasca sanctiuni financiare mari Comisiei Europene, ca urmare a netranspunerii directivei in legislatia nationala. El i-a cerut ministrului Justitiei de atunci, Tudorel Toader, sa emita o ordonanta de urgenta.

„In ciuda recomandarii noastre, nu s-a emis o Ordonanta de Urgenta care ar fi rezolvat transpunerea. Pe zona mea de reprezentare, am comunicat gravitatea problemei decidentilor din alte ministere si am sesizat aproape saptamanal conducerea ministerului afacerilor europene cu privire la urgenta transpunerii. Lunar am introdus directiva aceasta, alaturi de altele, in lista de informare catre Guvern. Nu sunt convins ca s-a explicat si mai sus, la nivel de prim-ministru si de Parlament cat de grava este problema. Sau poate s-a explicat, nu cunosc, n-am participat la sedintele de Guvern si, prin urmare, nici la Parlament nu aveam cum sa sustin directiva”, spunea atunci fostul subsecretar de stat din MAE pentru hotnews.ro.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: