Oficial, pe teritoriul Romaniei NU a fost confirmata noua tulpina SARS-Cov-2 depistata in Marea Britanie

news

Ministerul Sanatatii precizeaza ca, pe teritoriul Romaniei, nu a fost confirmata, pana in prezent noua varianta SARS-Cov-2 depistata in Marea Britanie, procedura de confirmare urmand a fi definitivata in urmatoarele zile.

„O noua tulpina se poate confirma numai prin secventierea genomului viral de catre institutele sau unitatile sanitare abilitate, iar aceasta procedura tehnica va fi definitivata zilele urmatoare pornind de la probele selectate in urma testarii RT-PCR”, se arata intr-o precizare a Ministerului Sanatatii transmisa duminica Agerpres.

Informarea Ministerului Sanatatii vine dupa ce in presa au aparut, duminica, informatii ca in laboratorul de genetica al Institutului ‘Matei Bals’ din Bucuresti ar fi fost confirmata noua tulpina in unele probe de la pacienti suspecti de COVID-19.

Un reprezentant al Institutului ‘Matei Bals’ a declarat ca doua probe analizate in acest laborator au avut rezultate diferite fata de cele cunoscute pana acum.

„In laboratorul de genetica al Institutului, doua probe au avut rezultate ale reactiei de amplificare diferite fata de cele pe care le stiam pana acum. Urmeaza ca in zilele urmatoare sa se faca secventierea si sa vedem daca intr-adevar se confirma noua tulpina a virusului. Nu avem date ca ar exista diferente semnificative in manifestarea clinica fata de vechea tulpina”, a declarat purtatorul de cuvant al Institutului ‘Matei Bals’, Catalin Apostolescu, la postul DIGI 24.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: