USRPLUS ii cere lui Isarescu sa-i reevalueze pe „consilierii” Dancila si Pascu: „Si Liviu Dragnea este trimis in judecata in prezent pentru ca a incercat ‘sa deschida usi'”

politica

USR PLUS face un apel la guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, sa reevalueze noii consilieri Viorica Dancila si Ioan Mircea Pascu, pe motiv ca numirea lor afecteaza credibilitatea institutiei.

„Credibilitatea BNR e esentiala. Stirea ca Viorica Dancila si Ioan Mircea Pascu sunt cei mai noi consilieri din echipa BNR nu este falsa, din pacate. Angajarea celor doi membri PSD care de-a lungul timpului nu au avut deloc tangente cu economia ridica mari semne de intrebare. Consilierii dintr-o institutie publica atat de importanta ca Banca Nationala a Romaniei trebuie selectati pe criterii clare de competenta si integritate, nu pentru ca ‘deschid usi’. Reamintim in acest context ca fostul lider PSD Liviu Dragnea este trimis in judecata in prezent pentru ca a incercat ‘sa deschida usi’. USR PLUS face un apel la guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei sa reevalueze noii consilieri care afecteaza credibilitatea institutiei”, a scris USR PLUS, miercuri, pe Facebook.

Viorica Dancila a fost angajata consultant in Departamentul pentru economia verde, iar Mircea Pascu va fi unul dintre consultantii care se vor ocupa de geopolitica, a declarat marti, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Nationala a Romaniei.

„Doamna Dancila este angajata consultat in Departamentul pentru economia verde. A fost europarlamentar atatia ani, are legaturi in Parlamentul European. Doamna Dancila a fost si prim-ministru. Mircea Pascu va fi unul dintre acesti consultanti care se va ocupa de geopolitica”, a spus Adrian Vasilescu.

El a explicat ca Banca Nationala are cinci departamente care se vor ocupa de relatiile internationale si de legaturile pentru trecerea la euro. Acesta sunt urmatoarele: Departamentul Euro; Departamentul economie reala – economie bancara; Departamentul banci centrale; Departamentul monede digitale; Departamentul economia verde.

Vasilescu a mentionat ca, in prezent, se poarta discutii si cu alte persoane pentru ocupa functii in aceste departamente.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: