Rares Bogdan il ameninta pe Orban: „S-ar putea ca nervii mei, care si asa sunt intinsi la maxim, sa plesneasca si atunci lucrurile vor arata extrem, extrem de rau”

politica

Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan l-a rugat pe Ludovic Orban sa inceteze sa duca o „campanie murdara” si considera ca afirmatiile liderului liberalilor trebuiau tinute in interiorul partidului. „S-ar putea ca nervii mei, care si asa sunt intinsi la maxim, sa plesneasca si atunci lucrurile vor arata extrem, extrem de rau si nu cred ca e bine pentru nimeni, in niciun caz pentru el”, a adaugat eurodeputatul PNL.

„Cred ca lucrurile acestea trebuie tinute in interiorul PNL. El a ales sa vorbeasca in afara, lucrurile au iesit in afara. Spre ca Ludovic Orban sa termine cu atacurile, sa fie o batalie de idei si sa nu continue pentru ca, daca eu ma apuc sa vorbesc, il va durea stomacul rau de tot. Mai bine tac.

Il rog din suflet sa incerce sa opreasca aceasta campanie murdara si sa nu mai continue ceea ce a inceput astazi pentru ca s-ar putea ca nervii mei, care si asa sunt intinsi la maxim, sa plesneasca si atunci lucrurile vor arata extrem, extrem de rau. Si nu cred ca e bine pentru nimeni, in niciun caz pentru el”, a afirmat Rares Bogdan, sambata seara la Romania Tv, citat de news.ro.

Ludovic Orban a afirmat ca a fost parasit de catre echipa de negociere pentru alcatuirea coalitiei desemnata de PNL din care faceau parte Raluca Turcan, Rares Bogdan si Robert Sighiartau, iar acestia au incercat sa convoace un BPN al partidului pentru a arunca in aer formarea coalitiei de guvernare.

Raluca Turcan a declarat ca adevarul este cunoscut in tot partidul si anume faptul ca liderul PNL a renuntat la trei ministere importante – Fonduri Europene, Transporturi si Dezvoltare pentru a obtine functia de presedinte al Camerei Deputatilor. „Orice penelist responsabil avea dreptul sa fie nemultumit de aceasta tranzactionare care pe fond a afectat PNL, prin forta pe care o are in Guvern”, a adaugat ministrul Muncii.

Premierul Florin Citu a spus despre negocierile pentru formarea coalitiei ca declaratiile lui Orban nu sunt adevarate.

„Nu cred ca sunt declaratiile domnului Orban, pentru ca inseamna ca nu sunt adevarate. La impartirea ministerelor au participat doar presedintii de partid, nici macar premierul desemnat”, a explicat Citu, sambata la Sibiu.

La randul ei, Alina Gorghiu a precizat ca „victimizarea poate fi o strategie pentru unii, dar trebuie combatuta cu adevarul in interiorul PNL”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: