Militarii rusi, pacaliti ca-n filme. Cum i-au facut ucrainenii sa bombardeze manechine, tradandu-si astfel pozitiile – Video

externe

Un filmulet publicat chiar pe canalele rusesti de propaganda de pe Telegram in care se aratau soldati ucraineni in transee bombardati de artileria rusa este considerat o farsa elaborata a ucrainenilor, care au pus acolo manechine pentru a-i pacali pe cei din fortele lui Vladimir Putin.

Analistul Tom Bullock de la Jane’s Intelligence, una dintre cele mai cunoscute publicatii de securitate din lume, a aratat pe Twitter ca nu era vorba de soldati ucraineni, ci de papusi.


Acesta a publicat fotografii cu tipurile de „soldati falsi” folositi de armata ucraineana pentru a demonstra acest lucru.

O analiza atenta a imaginilor pare sa sustina acest lucru, pentru ca acolo nu par a fi soldati in carne si oase si, pe deasupra, acestia nu se misca si stau in picioare in transee, ceva ce niciun militar adevarat nu ar face.

Ucrainenii folosesc din plin asemenea tactici, mai ales ca pe langa manechinele produse special pentru acest scop, primesc si donatii. Presa a scris ca la finalul lunii aprilie un civil a donat 100 de manechine armatei ucrainene.

Scopul este cat se poate de serios si nu se limiteaza la a-i face pe rusi sa risipeasca munitia. Odata ce artileria rusa a tras asupra acestor manechine, pozitia sa poate fi detectata cu destula precizie de ucraineni, care o pot distruge cu artilerie, rachete sau drone.

Rusii folosesc la randul lor stratageme de acest fel. Astfel, o parte din avioanele lor stationate in apropierea liniei de conflict sunt facute din polistiren pentru a da impresia ca au o forta mai mare.

Intre timp se poarta lupte intense intre rusi si ucraineni, mai ales in regiunea Donbas. Rusii preseaza orasele Liman, Severodonetk, Rubijne si Popasna. Ei au reusit sa avanseze foarte putin in ultimele zile in aceste directii, iar apararea ucraineana rezista pana acum.

Lupte intense s-au mai purtat in ultimele zile si in regiunea Harkov, acolo unde ucrainenii au reusit un avans semnificativ, de 40 de kilometri, departand liniile ruse de capitala regiunii.

Ucrainenii au reusit un avans mic si in regiunile Herson si Mikolaiv, unde i-au impins pe rusi cativa kilometri in spate.

Per total, exista un echilibru intre cele doua armate, dar timpul se scurge in favoarea ucrainenilor. Daca rusii nu reusesc sa sparga linia frontului, ucrainenii se inarmeaza de la zi la zi pe masura ce livrarile occidentale de armament iti fac simtita prezenta pe front si continua sa creasca.

Acum batalia se poarta doar in Est si Sud, dupa ce rusii s-au retras total din Nordul si Nord-Estul Ucrainei.

Armata rusa stagneaza pe teren, dar in schimb creste presiunea cu bombardamente intense asupra principalelor orase ucrainene, care ucid cel putin cateva zeci de civili in fiecare zi.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: