Mana lunga a Moscovei? Premierul Cehiei se confrunta cu o motiune de cenzura dupa ce si guvernele din Bulgaria si Italia au cazut

externe

petr fiala, prim ministru, cehia

Prim-ministrul ceh Petr Fiala se va confrunta in parlament cu o motiune de neincredere, a anuntat joi liderul celui mai mare partid de opozitie ANO. Fiala a sustinut puternic cu Ucraina, incurajand livrari consistente de armament si sustinand trimiterea de catre Slovacia de avioane de lupta in Ucraina.

O motiune de neincredere in Fiala a fost depusa la Camera Deputatilor in urma a ceea ce ANO considera a fi esecul guvernului de a proteja in mod adecvat populatia in fata unei cresteri in spirala a costului vietii.

In plus, ANO afirma ca guvernul condus de Fiala ignora acuzatiile de coruptie la adresa partidului ministrului de interne Vit Rakusan legate de fonduri ale companiei de transport public din Praga.

Data supunerii la vot a motiunii nu a fost inca stabilita. Potrivit DPA, motiunea are putine sanse de succes avand in vedere ca Partidul Democrat Civic al lui Fiala dispune de o majoritate in parlament. Pentru ca o motiune de neincredere sa fie adoptata este nevoie de o majoritate simpla de voturi.

Republica Ceha asigura in prezent presedintia prin rotatie a Consiliului Uniunii Europene.

In istoria tarii a existat o singura motiune de neincredere care a avut succes, in timpul primei presedintii cehe a Consiliului UE in 2009, si care a dus la caderea guvernului conservator condus de Mirek Topolanek.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: