Suedia respinge patru cereri de extradare din partea Turciei

externe

Guvernul suedez nu va extrada patru persoane cautate de Turcia, despre care sustine ca sunt in legatura cu un cleric din SUA pe care il acuza de tentativa de lovitura de stat in 2016, a informat joi agentia de stiri TT, fara a cita surse, transmite Reuters.

Cererile de extradare au fost facute in 2019 si 2020, inainte ca Suedia si Finlanda sa semneze un acord tripartit cu Turcia menit sa depaseasca obiectiile Ankarei fata de aderarea celor doua tari nordice la Alianta Nord-Atlantica.

Curtea Suprema a decis vara trecuta ca cei patru nu pot fi extradati, iar guvernul nu are nicio alta optiune decat sa urmeze decizia acesteia.

Turcia a calificat decizia din decembrie a Curtii, de a bloca extradarea jurnalistului turc Bulent Kenes drept o evolutie „foarte negativa” a situatiei.

Presedintele turc Tayyip Erdogan l-a nominalizat pe Kenes drept una dintre persoanele pe care Ankara le dorea extradate din Suedia, ca o conditie pentru aprobarea cererii de aderare la NATO.

Finlanda si Suedia au cerut sa se alature NATO in mai 2022, ca urmare a invaziei Ucrainei de catre Rusia, dar cererile lor necesita aprobarea tuturor celor 30 de state membre NATO, inclusiv Turcia.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: