Giorgia Meloni, discurs dur in Parlament: „Sa-i spuneti asta lui Putin! Daca nu mai sustinem Ucraina, atunci sustinem invazia, hai sa spunem lucrurilor pe nume!”

externe

Giorgia Meloni, islamizare, Europa, civilizatie

Premierul italian Giorgia Meloni a tinut un discurs emotionant in fata deputatilor, explicand de ce este necesar sa se sprijine Ucraina in loc sa se opreasca ajutorul militar acordat fortelor armate ucrainene, relateaza UNIAN.

Unul dintre deputati i-a cerut lui Meloni sa nu mai sprijine Ucraina, la care aceasta a raspuns: „Poate, doamna deputat, ii veti spune asta lui Putin?”.

Audienta a aplaudat-o pe Meloni in picioare. Sefa guvernului italian a precizat ca a fost surprinsa de solicitarea deputatei Eliza Scutelli si a intrebat daca nu cumva este vorba de o tradare. „Pentru ca ar insemna ca sustinem invazia Ucrainei. Pentru ca daca nu mai sustinem Ucraina, atunci sustinem invazia, hai sa spunem lucrurilor pe nume! Daca ne oprim, sustinem invazia Ucrainei”, a spus Meloni.

Ea a adaugat ca „nu este atat de ipocrita incat sa confunde cuvantul ‘invazie’ cu cuvantul ‘pace'”: „De aceea cred ca nu trebuie sa sustinem invazia Ucrainei. Acest lucru nu inseamna ca nu ar trebui sa lucram la un plan de pace sau sa rezolvam conflictele. Dar credeti ca ii place cuiva razboiul? Credeti ca ii place cuiva? Nu! Dar situatia este un pic mai complicata decat pretinde propaganda cand vine vorba de lumea ideala”, a subliniat Meloni de la tribuna.

Premierul i-a intrebat pe deputati daca vad conditiile in care acest razboi s-ar putea incheia. „Credeti ca Moscova trebuie sa dea inapoi teritoriile pe care le-a ocupat si pentru care au avut loc ‘referendumuri’? Sau nu? Asta as vrea sa aud daca vorbim despre pace. Altfel, faceti propaganda in detrimentul unei natiuni suverane, al unei natiuni libere si al dreptului international. Si asta este iresponsabil!”, a spus ea.

Italia va continua sa sustina Ucraina impotriva Rusiei, chiar daca acest lucru va afecta cota de popularitate a guvernului de la Roma, a declarat marti premierul Giorgia Meloni, in conditiile in care sondajele arata ca ajutorul militar acordat Kievului este nepopular in randul alegatorilor.

„Vom continua sa facem acest lucru pentru ca este corect sa facem acest lucru din punct de vedere al valorilor si intereselor nationale”, a declarat Meloni intr-un discurs tinut in fata Senatului inainte de summitul Consiliului European din 23-24 martie.

Problema sustinerii efortului de razboi al Ucrainei se dovedeste a fi o bataie de cap pentru Meloni, un sustinator convins al Kievului, ai carui aliati guvernamentali din coalitia conservatoare sunt mult mai ambigui in aceasta privinta.

Liderul Forza Italia si fostul premier Silvio Berlusconi este un vechi prieten al presedintelui rus Vladimir Putin, care luna trecuta l-a acuzat pe presedintele ucrainean Volodimir Zelenski de provocarea conflictului.

Cu toate acestea, Forza Italia a votat in favoarea livrarilor de arme catre Ucraina, la fel ca si partidul Liga, al vicepremierului Matteo Salvini, un alt admirator din trecut al sefului de la Kremlin.

Un sondaj publicat la sfarsitul lunii februarie de cotidianul Corriere della Sera arata ca aproximativ 45% dintre italieni erau impotriva trimiterii de arme in Ucraina, fata de 34% care erau in favoarea lor. Aproximativ 21% dintre cei intervievati nu au raspuns la intrebare.

Chiar si sustinatorii partidului Fratii Italiei, al lui Meloni, au avut retineri, 47% dintre ei declarandu-se impotriva livrarilor de arme.

Cu toate acestea, in discursul sau din Senat, Meloni a ramas ferma pe pozitia sa.

„Poporul ucrainean apara valorile libertatii si ale democratiei pe care se bazeaza civilizatia noastra, precum si insesi fundamentele dreptului international”, a spus ea, adaugand ca ajutorul militar este necesar pentru a ajuta o natiune atacata.

Italia a trimis mai multe pachete de ajutor militar Ucrainei sub guvernul anterior, de uniune nationala, al lui Mario Draghi, iar administratia Meloni colaboreaza cu Franta pentru a livra sistemul de aparare aeriana SAMP/T-MAMBA.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: