Au furat de FOAME, iar judecatorul le-a luat apararea: „Cum va asteptati sa traiasca?”

life

Un judecator din Marea Birtanie a luat apararea unui barbat care a furat mancare expirata dintr-un supermarket, adresand procurorului urmatoarea intrebare: „Cum va asteptati sa traiasca?”.

Paul Barker, 39 de ani, a fost surprins de camerele de luat vederi in timp ce incerca sa fure, impreuna cu sotia, produse expirate din spatele unui supermarket. Ei au fost arestati si trimisi apoi in fata tribunalului.

Barker a explicat politistilor ca ii era foame, spunand ca a aflat ca ar fi alimente disponibile pe care nu le vrea nimeni. Insa amandoi au fost acuzati pentru furt.

Judecatorul Roger Elsey l-a eliberat insa, refuzand chiar si sa-i dea amenda. „Cum va asteptati sa traiasca? Pentru mine, cea mai nimerita pedeapsa pentru ca a luat mancare care nu valora nimic este sa-i fie retrase acuzatiile”, a spus magistratul, citat de The Mirror.

Ajuns acasa, Barker a spus jurnalistilor ca furat pentru ca „avea nevoie de mancare”. El a subliniat ca nu dorea sa castige si bani de pe urma furtului, precum fac ceilalti hoti.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: