Inca un penal celebru iese mai repede din inchisoare, chiar daca nu a platit prejudiciul

news

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat in luna martie la cinci ani si jumatate de inchisoare in urma contopirii a doua pedepse pentru fapte de coruptie, va fi eliberat conditionat, a decis, luni, Tribunalul Vaslui. Hotararea este definitiva.

Tribunalul Vaslui a respins ca nefondata contestatia facuta de procurori la decizia Judecatoriei Vaslui, care hotarase eliberarea conditionata a lui Relu Fenechiul, arata News.ro.

Decizia Tribunalului Vaslui este definitva, astfel ca fostul ministru al Transporturilor – incarcerat la Penitenciarul Vaslui – va fi eliberat conditionat.

Judecatoria Vaslui a dispus in 29 iunie eliberarea conditionata a fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, admitand astfel propunerea Comisiei de liberare conditionata din cadrul Penitenciarului Vaslui, care a constatat ca Fenechiu indeplineste conditiile de a iesi din penitenciar anterior executarii integrale a pedepsei pe care o avea de executat.

Tribunalul Vaslui l-a condamnat, pe 9 martie 2017, la cinci ani si jumatate de inchisoare pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu pentru mai multe fapte de coruptie, in urma contopirii a doua pedepse – una de cinci ani, pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata, si una de trei ani si zece luni, pentru trafic de influenta in forma continuata si spalare de bani. De fapt, magistratii vasluieni au admis cererea formulata in instanta de Relu Fenechiu.

Judecatorii au contopit toate pedepsele primite de fostul ministru al Transporturilor atat in ianuarie 2014, in dosarul ”Transformatorul”, cat si in noiembrie 2016, in speta in care, in calitate de deputat, ar fi primit 620.000 de euro de la o firma de software pentru „sprijinul promis si acordat in castigarea si derularea unor proiecte” derulate de Ministerul Justitiei si o societate farmaceutica, cu actionar majoritar Ministerul Sanatatii. Practic, magistratii Tribunalului Vaslui au retinut pedeapsa cea mai grea, de cinci ani, din dosarul ”Transformatorul”, la care au mai adaugat un spor de sase luni, pedeapsa rezultanta fiind de cinci ani si jumatate.

Relu Fenechiu a fost condamnat, initial, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la cinci ani de inchisoare pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata. Fostul ministru al Transporturilor a fost gasit vinovat de instanta pentru ca, in perioada 2002-2005, prin firmele sale, ar fi vandut transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi la preturi de produse noi catre Sucursala de Intretinere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a institutiei.

viewscntIti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: