Ponta, enervat ca Grindeanu s-a impacat cu Dragnea, il ataca pe fostul premier: „Este si o limita”

politica

Deputatul Victor Ponta a declarat, vineri, ca, in cateva zile, urmeaza sa prezinte un nou proiectul politic pe care l-a anuntat inca din luna iulie, mentionand ca nu este dispus sa ajunga la niciun compromis cu Liviu Dragnea, asa cum a facut fostul premier Sorin Grindeanu.

„In cateva zile il voi prezenta (proiectul politic — n.r.). Nu s-a pus problema ca din acest proiect politic sa faca parte si domnul Grindeanu. Dupa cum stiti, domnia sa va avea o cariera diplomatica sau ceva de genul acesta. Nu comentez mai mult. Eu mi-am ales drumul si sunt foarte multumit ca fac ceva de care sa nu imi fie rusine. Exista compromisuri, orice politica se face cu compromisuri, dar este si o limita. Eu cu domnul Liviu Dragnea nu am ce compromisuri sa fac si nu are nicio functie cu care sa ma cumpere, ceea ce ma face sa ma simt foarte bine”, a afirmat Ponta, la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.

Acesta a mai spus ca va continua sa faca „opozitie” si sa evidentieze lucrurile care nu functioneaza bine.

„Daca sunt proiecte bune, le sustin. Daca sunt proiecte proaste, o sa fac opozitie, pentru ca nu exista alta opozitie in afara de mine. Doar nu va asteptati la PNL sa faca opozitie. Eu o sa spun care sunt lucrurile rele, cu acel fond de investitii. Daca-l facem pentru Romania, il sustin, daca-l facem pentru prietenii domnului Dragnea din Israel sau din alte tari, sunt contra.

Am vazut ca se maresc salariile, dar nu se maresc de fapt si doar se trece taxa dintr-o parte in alta. Lucrurile merg prost, m-am uitat pe cifre si este prima data, din cate stiu eu, cand nu se face rectificare bugetara si m-am uitat sunt 16 miliarde cheltuieli mai multe si un miliard incasari mai putine. Asta inseamna ca lucrurile merg prost. Repet, ca om independent, nu ma mai tine partidul sa nu spun anumite lucruri, si pentru ca nu exista opozitie am sa vorbesc eu”, a declarat Victor Ponta.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: