A murit Ion Popescu, fostul director al Bancii Internationale a Religiilor. BIR a fost unul dintre marile tunuri financiare ale anilor ’90

politica

Ion Popescu, fostul director al Bancii Internationale a Religiilor, a decedat, a anuntat fostul senator PSF Adrian Tutuianu.

„L-am cunoscut si l-am respectat. Era de origine tot din Malu cu Flori. Mi-a aratat, la randul sau, pretuire si ne-am intalnit des la evenimentele pe care le organiza.

Astazi, l-am insotit pe ultimul drum pamantesc pe Ion Popescu, doctor in drept, fost director al Bancii Internationale a Religiilor, diplomat de cariera, cel care a infiintat, la Vulcana-Bai, Centrul International Ecumenic. O personalitate in adevaratul sens al cuvantului”, a sustinut Tutuianu.

BIR a fost unul dintre marile tunuri financiare ale anilor ’90. De altfel, Ion Popescu a fost condamnat in 2011 la 7 ani de inchisoare pentru abuz in serviciu.

Procurorii DNA au descoperit ca in perioada iulie 1999-februarie 2000, BIR a cesionat creante de 106 miliarde lei vechi unui grup de 11 firme din municipiul Craiova si le-a acordat credite pe termen scurt in valoare de 80 de miliarde lei vechi, cu incalcarea normelor interne de creditare.

Potrivit procurorilor DNA, Dinel Staicu a fost beneficiarul direct al incalcarii de catre functionarii bancari a normelor de creditare, fostul sef al SIF „Oltenia” fiind asociat si/sau administrator la cele 11 firme. Ulterior, in presa, au aparut informatii ca Dinel Staicu ar fi folosit o parte dintre acesti bani ca sa cumpere actiuni SIF5.

Mihai Bogza, fost viceguvernator al BNR la momentul declansarii falimentului BIR si cel care a semnat cererea de declansare a falimentului Bancii, spunea atunci ca banca a fost fraudata din exterior, cu sprijinul unora dintre cei care aveau functii de conducere la BIR.

„Cazul BIR s-a inscris pana la un punct, in tiparul tuturor bancilor care s-au prabusit in anii 1995-2000, respectiv banca a fost fraudata din exterior cu sprijinul direct al unora dintre conducatorii si persoanele cu functii de raspundere din interior. Ceea ce individualizeaza, totusi, situatia BIR este ca dupa prabusirea bancii o parte din administratorii acesteia au acuzat o conspiratie larga, incluzand si reprezentanti ai Bancii Nationale a Romaniei, care chipurile ar fi urmarit si chiar provocat prabusirea bancii. Cu alte cuvinte, in buna traditie romaneasca, hotii au strigat „Prindeti hotii!”, lucru care s-a mai vazut si in alte cazuri celebre, cum ar fi FNI, de exemplu.

Mai mult decat atat, actionari ai bancii au deschis chiar un proces contra Romaniei la Strasbourg pretinzand despagubiri de ordinul sutelor de milioane de dolari, de zeci de ori mai mult decat a valorat vreodata banca, in loc sa urmareasca in justitie pe cei care au distrus-o. De altfel, este semnificativ faptul ca acesti actionari nu s-au constituit parte civila in procesul penal.

Ma bucur ca, in sfarsit, Justitia pare sa faca dreptate in acest caz, din pacate au fost prea multe astfel de situatii in trecut in care dosarele au fost tergiversate la nesfarsit si in final am avut furturi fara autori si banci prabusite fara vinovati. Si dupa cum se vede, in ultimii zece ani, dupa asanarea sistemului bancar si scoaterea din profesia bancara a unor personaje de teapa fostului presedinte al BIR, convulsiile din sectorul bancar au disparut cu desavarsire”, spunea fostul oficial BNR.

BIR a luat fiinta pe 1 martie 1994, fiind un melanj format din Patriarhia Ortodoxa Romana, SNCFR, Loteria Nationala, Posta Romana si alti cetateni europeni, americani si arabi. A fost un unicat mondial al finantelor.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: