“Abuz!”. PSD vrea sa fie anulata si carantinarea localitatilor cu focare de coronavirus

politica

PSD catalogheaza drept „un abuz cu nuante politice” plasarea in carantina a satului Gornet, din judetul Prahova, unde 15 cazuri de infectare cu SARS-COv-2 au fost depistate in doua saptamani.

Purtatorul de cuvant al partidului, Lucian Romascanu, afirma ca spera ca instanta de judecata sa fie „in acord cu pretentiile” celor din administratia locala, care au contestat in instanta ordinul de carantinare si cer daune morale si daune interese in cuantum de 500.000 de euro.

„Exista abuzuri, in acest moment, cu nuante politice, cum este carantinarea comunei Gornet, acolo exista, pana la urma, sapte cazuri confirmate, iar doua mii de oameni sunt tinuti in carantina fara sa li se asigure un minim sprijin. Acei oameni isi vor cauta dreptatea in instanta si speram ca instanta sa fie in acord cu pretentiile dumnealor”, a declarat Romascanu duminica, in cadrul unei conferinte de presa, citat de news.ro.

Pana in prezent o localitate din Giurgiu – Cartojani si una din Prahova – Gornet au fost plasate in carantina, iar in Arges 12 localitati – Pitesti, Mioveni, Stefanesti, Costesti, Balilesti, Bascov, Bradulet, Buzoesti, Davidesti, Micesti, Stalpeni si Vulturesti – sunt monitorizate dupa cresterea numarului de infectari cu noul coronavirus, o decizie privind carantina urmand sa fie luata luni.Autoritatile din comuna Gornet au atacat in instanta decizia Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU) de a introduce in carantina satul Gornet din aceasta comuna si cer despagubiri in cuantum de 500.000 de euro care ar urma sa fie impartiti celor care au fost „prejudiciati” din cauza carantinei. DSU sustine ca ordinul privind carantina permite intrarile sau iesirile persoanelor pentru diverse activitati, inclusiv pentru a merge la serviciu.

Mai mult despre:

Comentarii: