Categories: externe

Actiune in forta a politiei din Paris impotriva unui grup de peste 1.000 de MIGRANTI – VIDEO

Autoritatile franceze au inceput luni dimineata evacuarea unei tabere ilegale instalate in nordul Parisului, sub o linie de metrou de suprafata, unde peste 1.000 de migranti s-au adunat din nou in ultimele saptamani, relateaza AFP, citata de Agerpres.

Aceasta este pentru a treia oara incepand din luna martie cand tabara ilegala din zona statiei Stalingrad este evacuata. In total, circa 20 de operatiuni de acest tip au fost intreprinse la Paris incepand din 2 iunie 2015.

Luni, la cateva minute dupa ora locala 06.00 (04.00 GMT), primii migranti, mai ales sudanezi si afgani, au inceput sa se urce in autobuzele care urmau sa-i transporte spre centre de primire in Ile-de-France si in alte zone.

Duminica, in tabara au fost inregistrati intre 400 si 500 de migranti, dar numarul lor era mult mai mare luni. Putin dupa ora 08.00, 1.044 erau deja plecati, iar alte in jur de 300 de persoane asteptau sa se imbarce in autobuze, sub supravegherea politiei, a indicat prefectura.

Migrantii ‘vor cere azil’ in centrele de primire, iar ‘cei care nu o vor face sau se vor comporta rau vor fi dati afara’, a declarat la fata locului prefectul din Ile-de-France, Jean-Francois Carenco, citat de AFP.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Anunt surpriza al Ucrainei, primele avioane F-16 sosesc imediat dupa Paste. Avioanele vin din Danemarca, Olanda, Norvegia si Belgia

Ucraina va incepe sa opereze cu avioane F-16 dupa Pastele ortodox din 5 mai, a…

15 ore ago

Revolta pe marginea unei afaceri urat mirositoare, in Tara Fagarasului. „Facem o Rosie Montana la Ucea, daca nu intelegeti!”

„Cea mai mare groapa de gunoi a Europei” ar urma sa fie amplasata in zona…

15 ore ago

Violenta izbucneste la UCLA in timp ce politia pune capat protestelor de la Universitatea Columbia din New York, arestand 280 de persoane

Tensiunile au crescut, miercuri, in campusurile americane, cand sustinatorii pro-israelieni au atacat o tabara de…

15 ore ago

Irlanda: Politia a desfiintat tabara de migranti din centrul Dublinului

In mijlocul unei dispute diplomatice cu Marea Britanie cu privire la repatrierea migrantilor, autoritatile irlandeze…

15 ore ago