„Am fost gazata”. Violeta Alexandru, reactie taioasa la miezul noptii dupa clasarea dosarului 10 August. Arata cu degetul catre Giorgiana Hosu

news

Violeta Alexandru, ministru al Muncii si presedinte PNL Bucuresti, are prima reactie din partea partidului aflat la guvernare fata de scandaloasa decizie a DIICOT privind clasarea Dosarului 10 August.

Intr-o postare ilustrata cu o imagine in care protestat in frig in Piata Victoriei, Violeta Alexandru da vina pe sefa DIICOT, Giorgiana Hosu, si cere din nou „dreptate”.

„In toata experienta de 25 de ani de lucru cu sistemul public, am inteles ca responsabilitatea trebuie cautata in primul rand la conducere. La Sefi. In actiunile sau inactiunile acestora.

Niciodata subalternii, cu tot excesul lor de zel pe care multi il fac din diferite ratiuni, nu actioneaza de capul lor.

Pentru mine acest lucru este foarte clar.

Toti cei care ocupa functii de conducere au avut astazi o zi la care trebuie sa se gandeasca bine. Sa nu se bucure. Ziua de astazi are un impact asupra intregii societati. Este un cost enorm.

Sunt pentru dreptate. Ca om de Piata Victoriei. Gazat pe 10 august”, a scris Violeta Alexandru pe Facebook.

DIICOT a anuntat, oficial, miercuri ca procurorii au clasat partial Dosarul 10 August, fiind respinse acuzatiile la adresa celor care au comandat represiunea din Piata Victoriei: Sebastian Cucos, Laurentiu Cazan, Mihai Chirica si Ionut Sindile.

O parte din dosar a fost declinat catre Parchetul Militar, urmand sa fie anchetate doar agresiunile comise de unii jandarmi simpli in Piata Victoriei.

„Prin ordonanta din data de 26.06.2020, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au dispus urmatoarele:

1. Clasarea cauzei sub aspectul savarsirii, in forma tentativei, a infractiunii de actiuni impotriva ordinii constitutionale;

2. Declinarea competentei de efectuare a urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de purtare abuziva, abuz in serviciu si neglijenta in serviciu constand in aceea ca ‘in data de 10.08.2018, incepand cu ora 1800, cu ocazia mitingului organizat in zona Piata Victoriei din mun. Bucuresti, au avut loc incidente violente in care au fost implicate fortele de ordine din cadrul Jandarmeriei Romane, in urma carora a rezultat ranirea mai multor persoane’, in favoarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Parchetelor Militare.

3. Clasarea cauzei sub aspectul savarsirii de catre suspectii maior CAZAN LAURENTIU VALENTIN, comisar sef de politie CHIRICA MIHAI DAN, colonel CUCOS GHEORGHE SEBASTIAN si colonel SINDILE IONUT-CATALIN a infractiunilor de abuz in serviciu, participatie improprie la purtare abuziva, participatie improprie la fals intelectual participatie improprie la uz de fals, complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva;

4. In vederea aprecierii incidentei in cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a dispozitiilor art.335 Cod procedura penala, respectiv cu privire la extinderea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de participatie improprie la lovire sau alte violente prev. de art.52 alin.3 Cod penal cu referire la art.193 Cod penal, un exemplar al ordonantei a fost comunicat prim-procurorului acestei unitati de parchet”, anunta un comunicat al DIICOT.

Sebastian Cucos a fost comandant al Jandarmeriei pana pe 15 august 2018, fiind apoi numit de Carmen Dan adjunct al lui Ionut Sindile.

In 21 septembrie 2018, Sebastian Cucos a fost pus sub acuzare de catre procurori pentru complicitate la abuz in serviciu si complicitate la participatie improprie la purtare abuziva in dosarul violentelor de la protestul din 10 august 2018 din Piata Victoriei, alaturi de Catalin Sindile, dar si alaturi de seful Jandarmeriei Bucuresti, maiorul Laurentiu Cazan, precum si alaturi de comisarul-sef de politie Mihai Dan Chirica, secretar de stat pentru relatia cu prefectii din Ministerul Afacerilor Interne.

Dosarul a fost declinat de Parchetul militar catre DIICOT pentru ca procurorii au considerat ca exista elemente de siguranta nationala. La dosar sunt peste 700 de plangeri penale din partea civililor care au fost victime ale batailor si ale inhalarii de gaze lacrimogene, folosite de fortele de ordine din subordinea Ministerului de Interne.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: