externe

Amenintari tot mai dure intre Moscova si Paris. Dmitri Medvedev avertizeaza Franta ca Rusia nu mai are „nicio linie rosie”

Fostul presedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat joi Franta ca Rusia nu mai are „nicio linie rosie” pentru aceasta tara, relateaza Newsweek.

Medvedev, care a fost sef de stat intre 2008 si 2012 si in prezent este vicepresedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a facut acest comentariu intr-un mesaj postat pe X (fostul Twitter).

Avertismentul sau a fost adresat presedintelui francez Emmanuel Macron, care mai devreme in cursul zilei a reafirmat sprijinul ferm al Parisului pentru Kiev in razboiul sau impotriva fortelor invadatoare ale Rusiei, in timp ce se intalnea cu liderii celorlalte partide din Franta la Palatul Elysee.

„Macron a spus: ‘nu mai exista linii rosii, nu mai exista limite’ in ceea ce priveste sustinerea Ucrainei (Le Monde). Atunci asta inseamna ca Rusia nu mai are linii rosii pentru Franta”, a scris Medvedev.

Oficialul de la Kremlin a adaugat apoi: „In hostem omina licita”, o expresie latina care se traduce aproximativ prin „totul este legal daca este facut unui inamic”.

La inceputul acestei saptamani, Macron a revenit asupra comentariilor facute cu o saptamana mai devreme, care au fost interpretate ca sustinea trimiterea de soldati NATO in Ucraina pentru a lupta impotriva Rusiei.

„Nimic nu trebuie exclus”, a declarat presedintele francez, in urma unei reuniuni a sustinatorilor Ucrainei la Paris, la 26 februarie. „Vom face tot ce putem pentru a impiedica Rusia sa castige acest razboi”, a mai spus el.

Comentariile sale au atras sprijinul unor lideri NATO, in timp ce Kremlinul a precizat ca o astfel de actiune ar putea duce la un conflict direct intre NATO si Rusia.

Vorbind presei pe 27 februarie, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ca implicarea trupelor occidentale in razboi ar duce la „inevitabilitatea” unei confruntari directe.

„In acest caz, nu va fi vorba de probabilitate, ci de inevitabilitate – asa o evaluam”, a declarat Peskov cand a fost intrebat despre probabilitatea unui conflict direct intre NATO si Rusia in cazul in care trupele occidentale vor fi trimise in Ucraina, potrivit publicatiei Tass, controlata de Kremlin.

Medvedev, un aliat apropiat al presedintelui rus Vladimir Putin, este cunoscut pentru declaratiile incendiare, care implica adesea amenintari cu razboiul nuclear. In ianuarie, el a mers atat de departe incat a amenintat cu un atac nuclear asupra Ucrainei daca Kievul va ataca siturile de lansare a rachetelor de pe teritoriul rusesc.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Florin Citu stie ceva: „Ciolacu, daca nu te tine sefu’ de mana, esti praf”. Premierul PSD a dat vina pe fosta guvernare pentru datoria publica uriasa a Romaniei

Premierul Marcel Ciolacu, presedintele PSD, a sustinut, miercuri, intr-o conferinta de presa la Buzau, ca…

2 ore ago

Ploile nu se opresc in Brazilia. Numarul deceselor a ajuns la 100. 417 dintre cele 497 de orase din statul Rio Grande do Sul au fost afectate

Numarul mortilor in urma inundatiilor din Rio Grande do Sul a urcat in ultimele zile…

3 ore ago

AstraZeneca retrage de pe piata vaccinul anti-Covid

AstraZeneca a initiat retragerea la nivel mondial a vaccinului sau COVID-19 din cauza „unui surplus…

3 ore ago

Seful contraspionajului polonez: „Moscova este pregatita sa invadeze parti din Estonia si Suedia pentru a testa reactia Occidentului”

Vladimir Putin este pregatit sa lanseze o invazie asupora unor tari NATO si sa anexeze…

4 ore ago

„Zoo-diplomatie”. Moscova ii trimite pitoni si papagali lui Kim Jong Un

Rusia urmeaza sa trimita Coreei de Nord vulturi, pitoni, papagali si lilieci, intr-o potentiala forma…

2 ore ago