Americanii i-au prins pe rusi in Iran, i-au pozat din satelit cand inspectau drone militare pentru a le aduce in Ucraina

externe

Responsabili rusi au vizitat Iranul de cel putin doua ori pentru a inspecta drone militare ce ar putea fi achizitionate de Rusia in vederea folosirii acestor aparate in razboiul din Ucraina, a declarat sambata consilierul pentru securitate nationala al Casei Albe, Jake Sullivan, relateaza agentiile AFP si EFE, citate de Agerpres.

Armata iraniana a prezentat aceste drone unei delegatii ruse pe 8 iunie si 5 iulie la baza aeriana Kachan, la 200 de kilometri sud de Teheran, potrivit imaginilor din satelit prezentate de guvernul american.

”Publicam aceste imagini facute in iunie care arata drone iraniene pe care delegatia rusa le-a inspectat in acea zi. Aceasta sugereaza un interes sustinut al rusilor de a achizitiona drone de lupta iraniene”, a indicat Sullivan. ”Din ceea ce stim, a fost prima data cand o delegatie rusa viziteaza o baza aeriana pentru o asemenea prezentare”, a adaugat el.

Acesta declarase luni ca Statele Unite au informatii conform carora Iranul pregateste livrarea catre Rusia a sute de drone, inclusiv drone de lupta, iar instruirea militarilor rusi pentru a le folosi ar urma sa inceapa chiar de luna aceasta.

Ministrul iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian l-a asigurat vineri pe omologul sau ucrainean Dmitro Kuleba ca Iranul nu intentioneaza sa vanda drone Rusiei si a calificat acuzatiile americane in aceasta privinta ca fiind ”nefondate si mai mult un act de propaganda” facut inaintea vizitei presedintelui Joe Biden in Israel.

Dronele au jucat un rol major in razboiul pornit de Rusia impotriva Ucrainei pe 24 februarie. Armata ucraineana a provocat pierderi grele trupelor ruse mai ales cu ajutorul dronelor turcesti Bayraktar, pe care le-a achizitionat atat inainte cat si dupa inceperea conflictului.

Statele Unite au anuntat saptamana trecuta un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, in valoare de circa 400 de milioane de dolari, care cuprinde, printre alte echipamente, lansatoare multiple de rachete HIMARS si obuze de inalta precizie. De la inceputul razboiului Washingtonul a oferit Ucrainei o asistenta militara estimata la circa 6,9 miliarde de dolari.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: