news

Ampla revolta in mediul universitar dupa votul medieval al PSD si PMP din Senat. SNSPA: „Nimeni nu are dreptul sa manipuleze, indoctrineze si sa educe dogmatic in interiorul spatiului universitar (laic)”

Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative considera ca este regretabil faptul ca subiecte importante, cu consecinte deosebite pentru societatea romaneasca, se legifereaza intr-o maniera superficiala, fara intelegerea conceptelor si fara consultarea partenerilor sociali relevanti, in speta comunitatea stiintifica academica.

Mai mult, se arata intr-un comunicat al SNSPA, activitatea mediului universitar „a fost bruiata de ingerinte politice, inca o data, actorii politici incalcand autonomia universitara”.

„Fara a clarifica ce presupune exact fenomenul de ‘prozelitism pe baza criteriului de sex, cat si a celui de gen’, observatie regasita si in punctul de vedere al Guvernului, care nu a sustinut adoptarea acestei initiative legislative, plenul Senatului a votat marti, in calitate de for decizional. Pe motivul existentei unui pericol real in sistemul de invatamant, fara a face vreo dovada in acest sens, textul amendamentelor adoptate arata ca cei care le-au propus nu inteleg de fapt conceptele fundamentale pe care le folosesc. Amendamentul introdus la Legea educatiei nationale reprezinta o incalcare flagranta a autonomiei universitare. Parlamentul nu are niciun fel de atributii sa stabileasca curricula in universitati, nici pe cea din invatamantul preuniversitar”, arata comunicatul SNSPA.

In context, cadre didactice, studenti si absolventi din cadrul SNSPA „se asociaza tuturor colegilor din alte universitati si centre universitare care si-au exprimat deja pozitia referitoare la adoptarea acestei initiative legislative a Parlamentului”.

„SNSPA incurajeaza abordarea critica, parteneriatul intelectual si cooperarea si asigura libertatea cercetarii in ceea ce priveste stabilirea temelor, alegerea metodelor, procedeelor si valorificarea rezultatelor, conform legii. Nimeni nu are dreptul sa manipuleze, indoctrineze si sa educe dogmatic in interiorul spatiului universitar (laic) si, prin aceasta, sa incalce dreptul studentilor, cadrelor didactice sau cercetatorilor la obiectivitate in cunoastere si la formare stiintifica adecvata domeniului de studii”, puncteaza SNSPA.

Citeste si: Pozitie clara si curajoasa a Universitatii Bucuresti dupa votul medieval din Senat. PSD si PMP au interzis orice dezbatere in scoli si universitati despre identitatea de gen

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Franta: Momentul in care duba penitenciarului a fost atacata cu mitraliere Kalasnikov. Mafiotul „Musca” a reusit sa evadeze – Video

A aparut o prima inregistrare video a atacului in care au fost ucisi, marti, trei…

6 ore ago

Gunoierii din Paris au intrat in greva. Ei cer un „bonus olimpic” si o crestere salariala

Aproximativ 400 de angajati de la salubrizare din Paris au intrat marti in greva, cerand…

9 ore ago

Bucurestean ucis in strada de doi indivizi, acestia l-au lovit cu batele. Medicii au incercat in zadar sa il resusciteze – Video

Trei indivizi s-au luat la bataie, pe Bulevardul Constructorilor din Bucuresti, langa Parcul Crangasi, starnind…

9 ore ago

Opt ceasuri ale lui Michael Schumacher s-au vandut la licitatie cu 4 milioane de franci elvetieni

Ceasuri apartinand lui Michael Schumacher, septuplu campion mondial de Formula 1, s-au vandut, marti, cu…

9 ore ago

Incendiu in Muntii Rodnei. Ard sase hectare de teren

Un incendiu a izbucnit, marti seara, in Muntii Rodnei, in apropiere de varful Toroioaga, informeaza…

9 ore ago