Angela Merkel l-a sunat pe Klaus Iohannis: „Cancelarul Germaniei i-a transmis condoleante Presedintelui Romaniei pentru victimele incendiului”

news

Presedintele Klaus Iohannis si cancelarul german Angela Merkel au avut o convorbire telefonica, la solicitarea acesteia, iar discutiile au vizat bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, transmite Administratia Prezidentiala. Seful statului i-a transmis cancelarului german ca Romania „a sustinut de la inceput instituirea unei conditionalitati privind respectarea principiilor statului de drept in gestionarea bugetului Uniunii Europene si, in consecinta, sustine acordul obtinut de Presedintia germana pe acest dosar”.

„Discutia a avut loc in pregatirea reuniunii, din aceasta seara, a membrilor Consiliului European, in format videoconferinta, dedicata aspectelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. Cancelarul Germaniei i-a transmis condoleante Presedintelui Romaniei pentru victimele incendiului care a avut loc la Sectia ATI a Spitalului Judetean de Urgenta Piatra Neamt si a exprimat speranta ca cei raniti se vor recupera intr-un timp cat mai scurt”, arata Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat de presa.

Cei doi au abordat evolutiile din cele doua tari si masurilor luate in contextul pandemiei de COVID-19.

Presedintele Iohannis a subliniat faptul ca raspandirea virusului la nivelul UE ramane ingrijoratoare, situatie in care coordonarea si cooperarea dintre statele membre trebuie consolidata, mai indica sursa citata.

Un alt subiect a fost cel legat de negocierile privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027, precum si Planul european de redresare economica.

Seful statului „a precizat ca Romania a sustinut constant necesitatea finalizarii cat mai rapide a acestor negocieri. Din acest motiv, partea romana a facut dovada unei abordari constructive si responsabile, fiind de acord cu propunerile de compromis negociate de Presedintia germana a Consiliului UE cu Parlamentul European”.

Klaus Iohannis a subliniat ca Romania a sustinut de la inceput „instituirea unei conditionalitati privind respectarea principiilor statului de drept in gestionarea bugetului Uniunii Europene si, in consecinta, sustine acordul obtinut de Presedintia germana pe acest dosar”, conchide sursa mentionata.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: