Categories: politica

Aripa dura din PSD anunta schimbarea unor membri PSD din Comisia Iordache. Nemultumiri ca legile justitiei nu sunt votate in varianta radicala

ALDE nu sustine prevederile privind raspunderea magistratilor adoptate de comisia parlamentara privind Legile Justitiei, deoarece le considera inoperante, a declarat deputatul Steluta Cataniciu, vicepresedinte al partidului, intr-un comunicat de presa. In replica, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Stefanescu, anunta ca mai multi membri PSD din Comisia Iordache vor fi schimbati.

„In calitatea mea de membru al Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea si asigurarea stabilitatii legislative in domeniul justitiei, ma dezic total de votul exprimat in sedinta comisiei din data de 27 noiembrie 2017, cu privire la forma in care a fost adoptata reglementarea raspunderii magistratilor: adica inoperanta. Nu am votat nici in cadrul respectivei sedinte si nu vom vota nici in plenul Camerei Deputatilor, in situatia in care raspunderea magistratilor ramane reglementata in forma in care a trecut de comisie”, a afirmat Steluta Cataniciu.

Ea a precizat ca ALDE s-a pozitionat de la inceput pentru modificarea celor trei Legi ale Justitiei, considerand ca aceasta deriva din importanta apararii drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor din Romania, „care in ultimii ani au fost incalcate de un sistem ce a comis nenumarate abuzuri”.

„Acesta este si motivul pentru care, in cadrul comisiei speciale am sustinut, ca forma de reglementare, obligatia statului de a se indrepta cu actiune in regres impotriva magistratului care a incalcat legea cu rea-credinta sau grava neglijenta, precum si faptul ca statul sa fie obligat sa plateasca justitiabililor ‘de indata’ sumele de bani acordate cu titlu de despagubiri si nu intr-un termen de un an. Amendamentul ALDE a fost respins”, a explicat Cataniciu.

Ea a precizat ca asteapta responsabilitate din partea puterilor legislativa si judecatoreasca.

„In cadrul comisiei, am fost de buna-credinta si am votat toate amendamentele pe care le-am considerat necesare in vederea intaririi independentei justitiei. Insa trebuie sa intelegem toti ca nu putem vorbi de o justitie independenta atat timp cat nu va fi si responsabila. Independenta justitiei fara responsabilitate inseamna doar putere discretionara, care am vazut ce poate genera! Astept responsabilitate, in acest sens, din partea ambelor puteri: legislativa si judecatoreasca”, a afirmat Cataniciu.

Comentand afirmatiile Stelutei Cataniciu, Codrin Stefanescu anunta ca mai multi membri PSD din Comisia Iordache vor fi schimbati.

„Nu este nicio ruptura in Coalitie. Si noi am fost surprinsi de acest amendament. Foarte multi parlamentari sunt nemultumiti. Vom avea o discutie foarte serioasa. Vom produce cate schimbari vor fi necesare ca acest pachet de legi sa fie votat. Maine s-ar putea lua in considerare schimbarea unor membri din Comisia speciala”, a declarat Codrin Stefanescu la Antena 3.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Mii de protestatari la un nou miting impotriva lui Viktor Orban. Peter Magyar, prima amenintare serioasa la adresa premierului Ungariei

Mii de maghiari au protestat impotriva premierului nationalist Viktor Orban, duminica, in cadrul unui miting…

4 ore ago

Televiziunea Al Jazeera, inchisa in Israel. Conducerea postului va apela la ajutorul organizatiilor si instantelor internationale

Furnizorii israelieni de televiziune prin satelit si cablu au suspendat televiziunea din Qatar, Al Jazeera.…

10 ore ago

Noile „linii rosii” ale NATO. Occidentul va trimite trupe in Ucraina daca Rusia ataca si Republica Moldova

NATO a stabilit cel putin doua "linii rosii" care ar putea duce la o interventie…

10 ore ago

Karl Nehammer vrea teste ADN pentru imigrantii care incearca sa-si reunifice familiile in Austria. Opozitia considera masura drept electorala si populista

Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN in cazul rudelor persoanelor care beneficiaza…

8 ore ago