Armata cauta o „mina” in apele de la Costinesti. Apelul la 112 a fost miercuri seara, insa „i-au pierdut urma”

news

Mina Costinesti

Reprezentanti al MApN cauta, joi, o posibila mina in apele din zona Costinesti, dupa ce miercuri seara a fost primit un apel la 112 in acest sens de la un pescar.

Pescarul a anuntat ca  a vazut o mina  plutind pe suprafata marii in statiunea Costinesti.

Miercuri seara au pornit cautarile, dar i-au pierdut urma, au anuntat surse oficiale pentru aktual24.ro. Cautarile continua joi cu forte proaspete.

Comunicatul MApN

Joi, 7 martie, Dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente”, o echipa de scafandri de lupta EOD din cadrul Fortelor Navale Romane, specializata in dezamorsarea si distrugerea dispozitivelor explozive, precum si un elicopter PUMA Naval executa, incepand cu ora 7.00, o misiune de cercetare a spatiului maritim in zona Costinesti -Tuzla – 23 August – Mangalia pentru localizarea unui obiect plutitor – posibila mina marina.

Prezenta obiectului plutitor metalic a fost semnalata Garzii de Coasta, iar interventia Fortelor Navale Romane a fost solicitata in conformitate cu procedurile operationale nationale, specifice pentru astfel de situatii.

Imediat, conducerea Statului Major al Fortelor Navale a ordonat luarea masurilor necesare pentru trimiterea navei militare, echipei de scafandri de interventie si elicopterului PUMA Naval in raionul maritim indicat, pentru investigarea situatiei.

Vom reveni cu detalii dupa finalizarea interventiei.

Dupa inceperea agresiunii militare neprovocate de catre Federatia Rusa in Ucraina, la data de 24 februarie 2022, in Marea Neagra au fost distruse 95 de mine marine, aceasta fiind, pentru Fortele Navale Romane, cea de-a sasea interventie pentru distrugerea unei mine marine care provine din raioanele maritime de la nord de Romania, unde se desfasoara actiunile de razboi.

Prima mina marina, aflata in zona de responsabilitate a Fortelor Navale Romane, a fost distrusa de scafandrii EOD ai Centrului 39 Scafandri in luna martie a anului 2022, la 70 km travers de Capu Midia.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: