Categories: news

Atac dur chiar din PSD la adresa lui Dragnea si Tariceanu, dupa refuzul celor doi de a merge la Cotroceni pentru investirea ministrilor: „Gesturi care duc la ura”

Refuzul lui celor doi presedinti ai Camerelor Parlamentului, Dragnea si Tariceanu, este sanctionat dur de catre senatorul PSD Eugen Teodorovici. „Este o greseala, nu trebuie sa instigam la astfel de gesturi, care duc la ura”, a spus Teodorovici.

„Nu este vorba despre persoane, ci despre institutii publice, aici vorbim despre Administratia Prezidentiala. Noi avem obligatia, ca oameni politici, sa trecem peste orgolii. Este o greseala ca nu au fost prezenti si presedintii celor doua camere. Si cand am iesit din sala, cand presedintele a avut un discurs in Parlament (in timpul protestelor din iarna), a fost un gest gresit. Nu trebuie sa instigam la astfel de gesturi, duc la ura”, a declarat Teodorovici la Antena 3.

Cei trei ministri au depus juramantul in absenta propriului lider de partid, Liviu Dragnea, care a anuntat ca nu mai merge la Cotroceni pana „dupa alegerile prezidentiale”. De la ceremonie a lipsit si presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

Ceremonia a avut loc intr-o atmosfera glaciala si a durat mai putin de zece minute.

 

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
Ovidiu Albu

Share
Published by
Ovidiu Albu

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

3 ore ago

Macron revine si subliniaza: „Nu exclud trimiterea de trupe occidentale in Ucraina. Ce securitate va mai exista pentru Romania, Moldova, Polonia daca Rusia va castiga in Ucraina?”

Presedintele francez Emmanuel Macron a reiterat posibilitatea trimiterii de trupe occidentale pe teren in Ucraina,…

O oră ago

Un nou atac devastator cu ATACMS lansat de Ucraina. Peste 100 de soldati rusi ar fi fost ucisi chiar pe poligonul de antrenament

Peste 100 de soldati rusi ar fi fost ucisi dupa ce un teren de antrenament…

2 ore ago

Franta depaseste (din nou) Marea Britanie in cursa investitiilor straine, pe fondul incetinirii cresterii economice in Europa

Franta a ramas cea mai atractiva destinatie din Europa pentru investitiile straine directe in 2023,…

2 ore ago

UE anunta un pachet de ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban, in incercarea de a reduce fluxul de refugiati sirieni

Uniunea Europeana va oferi Libanului un ajutor financiar de 1 miliard de euro pe o…

2 ore ago