Atac foarte dur al lui Clotilde Armand la adresa PNL-istilor: „USL traieste la sectorul 1. Fripturisti de ocazie, sa plantam din nou garduri de milioane de euro si nu copaci”

politica

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, lanseaza un atac foarte dur la adresa consilierilor PNL dupa ce acestia au imoiedicat adoptarea mai multor proiecte de hotarari pe care ea le-a initiat. Armand sustine ca liberalii au intelegeri cu PSD. „Este rușinos pentru că un asemenea partid are în rândurile lui unii fripturiști de ocazie și nu niște lideri adevărați. USL traieste la sectorul 1”, a scris Armand pe Facebook.

„Este o zi destul de tristă pentru comunitatea locală din sectorul 1. Pare că unii consilieri locali au rămas cu sindromul ‘Chiliman’ și nu pricep că politica se face în folosul comunității, pentru oameni, nu pentru interese de partid.

Primăria nu este un tort din care unii se hrănesc și alții muncesc să-l orneze. De când am intrat în primărie am ales să lupt cu ceea ce deranjează pe fiecare român onest: corupția. Și am început cu reorganizarea și restructurările. Tocmai pentru a elimina vechile obiceiuri birocratice. De când am venit în primărie lucrez alături de o mână de oameni pentru a moderniza Sectorul 1 și pentru servicii publice de calitate. M-am luptat cu mafia gunoaielor și cu mafia imobiliară. Am demis funcționari corupți și am sesizat parchetul acolo unde a fost cazul. În 3 luni am facut asta. Și credeți-mă că sunt doar câțiva oameni care ajung primii și pleacă ultimii din Primărie, oameni care muncesc sâmbăta și duminica și își sacrifică tot confortul lor pentru binele public.

Astăzi, grupul PNL și-a bătut joc de fiecare proiect care ar fi făcut comunitatea mai prosperă: regulamentul de digitalizare pentru parcări, reorganizarea de la Poliția Locala prin care eliminam corupția endemică de acolo, reorganizarea Administratiei Domeniului Public și proiectul burselor pentru elevi.

Știți de ce au făcut asta? Am să vă spun. Pentru că ei doresc ca Administrația Domeniului Public să le revină și să nu intre în primărie, să fie instituție de sine stătătoare. Sa nu reorganizam. Sa plantam din nou garduri de milioane de Euro si nu copaci.

Le spun doar să lase aceste orgolii la o parte, să lase înțelegerile cu PSD la o parte și să fie partenerii onești ai cetățenilor care i-au votat. Să vină la muncă și să-și îndeplinească atribuțiile. Este regretabil și total iresponsabil acest mod de a face politică pentru partid și nu pentru comunitate.

Este rușinos pentru că un asemenea partid are în rândurile lui unii fripturiști de ocazie și nu niște lideri adevărați. USL traieste la sectorul 1”, a scris Armand pe Facebook.

Consiliul Local Sector 1 a respins, in sedinta de joi, proiectul referitor la regulamentul privind digitalizarea atribuirii parcarilor publice de resedinta.

S-au inregistrat zece voturi „pentru”, 15 abtineri si un vot „impotriva”.

„Procesul de digitalizare este clar sustinut, vorbim de pasii pe care trebuie sa-i faci pana acolo, nu ca nu sustinem digitalizarea, ideea e foarte buna, sustinuta in totalitate, dar se bazeaza pe un regulament caruia ii lipseste o procedura foarte clara de aplicare”, a declarat viceprimarul Ramona Porumb.

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, i-a atras atentia viceprimarului ca a avut doua luni sa depuna amendamente. „De ce nu ati depus amendament si asteptati un minut inainte de vot sa va spuneti parerea? (…) Noi am tinut cont de absolut fiecare parere”, a spus Armand.

Ramona Porumb a sustinut ca un grup de lucru ar remedia situatia mai bine decat „peticindu-l” cu amendamente in Consiliu Local. „Oricate amendamente ai aplica pe el, procedura este incompleta. O luam bucata cu bucata si o sa vedeti ca stam aici o zi intreaga sa-l aducem la o forma care trebuie. (…) Lipsesc foarte multe lucruri si, cu siguranta, aceste lucruri, printr-un grup de lucru, le putem rezolva mult mai bine decat peticindu-l cu niste amendamente in Consiliul Local”, a afirmat ea.

„Sunteti viceprimar de doua luni. Ati avut doua luni, zi de zi, sa faceti acest lucru, sa veniti sa spuneti. De ce nu v-ati implicat? De ce acum, inainte de vot, va treziti ca nu va place? (…) Imi mentin punctul de vedere, este o bataie de joc fata de toti cetatenii care vor transparentizare, digitalizare si disparitia coruptiei pana la urma”, a replicat Clotilde Armand.

Ramona Porumb este al doilea viceprimar de la Sectorul 1, alaturi de Oliver Paiusi (USR-PLUS).

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: