news

Au mai scapat niste corupti de puscarie: dosarul retrocedarilor de paduri de la Romsilva a fost inchis ca urmare a prescrierii faptelor

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a dispus incetarea procesului penal impotriva inculpatilor din dosarul retrocedarilor ilegale de paduri de la Romsilva, pe motiv ca faptele de care erau acuzati acestia s-au prescris. In urma acestei decizii, condamnarile aplicate de Curtea de Apel Brasov in iulie 2021 au fost anulate, informeaza Agerpres.

Astfel, au scapat de pedepse Ioan Adam (fost deputat, care primise la Curtea de Apel Brasov o condamnare de 2 ani inchisoare cu executare), Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc) – 2 ani de inchisoare cu suspendare in prima instanta; Lorand Andras Ordog (judecator la Tribunalul Covasna) – 7 ani cu executare; Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedarii) – 3 ani cu executare; Anca Roxana Bularca (fosta Adam, fosta sotie a deputatului Ioan Adam, judecatoare la Tribunalul Brasov) – 2 ani de inchisoare cu suspendare.

De asemenea, s-a dispus incetarea procesului penal sau achitarea si in cazul celorlalti inculpati din dosar: Dan Costin Bengescu, Gabriela Rodica Sturdza (fosta Zaharia), Sorin Ion Iacob, Ioan Matasel.

De mentionat ca fostul deputat Viorel Hrebenciuc avea o condamnare de 2 ani inchisoare. El a atacat impreuna cu ceilalti inculpati decizia Curtii de Apel Brasov, insa si-a retras apelul in noiembrie 2021.

Prescrierea a intervenit ca urmare aplicarii unor decizii ale Curtii Constitutionale, dar si faptului ca procesul a fost mutat timp de opt ani pe la mai multe instante:

*2015 – dosarul este trimis de DNA la ICCJ;

*2018 – Instanta suprema a dispus primele condamnari. Tot atunci, judecatorii l-au achitat pe fostul ministru Tudor Chiuariu, insa Sectia speciala, condusa la acea vreme de actualul judecator de la Curtea Constitutionala Gheorghe Stan, a decis sa nu mai atace decizia cu apel;

*noiembrie 2019 – un complet de cinci judecatori de la ICCJ anuleaza condamnarile date cu un an in urma si decide ca dosarul sa se rejudece de la zero, procesul fiind mutat apoi la Curtea de Apel Brasov;

*iulie 2021 – Curtea de Apel Brasov mentine pedepsele aplicate in 2018;

*septembrie 2021 – dosarul revine la ICCJ pentru judecarea apelului;

*iunie 2022 – ICCJ programase pronuntarea sentintei definitive, dar procesul este repus pe rol si intarziat aproape un an de zile;

*noiembrie 2023 – judecatorii de la Instanta suprema constata ca faptele s-au prescris, iar toate pedepsele sunt anulate.

De mentionat ca Viorel si Andrei Hrebenciuc, dar si fostul deputat Ioan Adam (in fotografie, alaturi de Hrebenciuc Sr) si-au recunoscut vinovatia, solicitand sa fie judecati prin procedura simplificata.

Acuzatiile din dosar se refera la retrocedarea ilegala a 43.227 hectare de teren forestier in judetul Bacau in favoarea lui Paltin Sturdza si in defavoarea Romsilva. Prejudiciul calculat de DNA in acest caz se ridica la 1.421.800.870 lei (echivalentul a 303.888.615 euro), reprezentand contravaloarea terenului.

Viorel Hrebenciuc si-a recunoscut faptele in fata judecatorilor si a spus ca a acceptat sa intervina pe langa functionarii unor institutii din Bacau pentru ca Paltin Gheorghe Sturdza sa intre in posesia a 43.000 de hectare de padure. In schimbul interventiei, Hrebenciuc urma sa primeasca 12.000 de hectare, prin incheierea unui act aditional pe numele fiului sau.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

Bancile europene care au ramas in Rusia si-au triplat profiturile. Banca Centrala Europeana intervine si le cere sa plece pentru a evita sanctiunile SUA

Banca Centrala Europeana (BCE) indeamna bancile sa paraseasca piata rusa cat mai repede posibil, avand…

21 de minute ago

Sondaj comandat de PNL. Burduja anunta ca a trecut pe locul 3: „Sunt la 7% distanta de locul 1”

Candidatul PNL la Primaria Capitalei, Sebastian Burduja, a transmis pe grupurile interne ale PNL rezultatele…

2 ore ago

Mister vechi de 4.000 de ani, descifrat: Cum au fost construite piramidele din Giza. Ce arata imaginile din satelit

Se crede ca un brat al Nilului recent descoperit, ascuns sub nisipul desertului si sub…

24 de minute ago

Elon Musk oficializeaza trecerea de la Twitter la „X.com”. Acesta va furniza si servicii financiare

Schimbarea de identitate a Twitter este completa. Miliardarul american Elon Musk a anuntat vineri, pe…

19 minute ago

Ignorand total faptul ca Rusia este stat agresor, China acuza SUA ca ar fi „direct responsabile de crearea si amplificarea crizei ucrainene”

Statele Unite sunt direct responsabile pentru crearea si dezvoltarea crizei ucrainene pana la stadiul actual,…

2 ore ago