Australia: O comisie de ancheta recomanda urmarirea penala a unor oficiali care au introdus un program de calculator care trimitea automat avize de plata a taxelor. Au fost notificate gresit 400.000 de persoane

externe

O comisie de ancheta australiana a cerut vineri declansarea urmaririi penale si civile in cazul unui program guvernamental care a trimis cereri automate de rambursare a datoriei la peste 400.000 de beneficiari de prestatii sociale, relateaza AFP, preluata de Agerpres.

Acest dispozitiv asa numit „robot-datorie”, introdus intre 2015 si 2019 de fostul guvern conservator australian si promovat de fostul premier Scott Morrison (foto), i-a adus la disperare pe someri, pensionari si studenti, dintre care unii s-au gandit chiar la sinucidere.

Actualul premier laburist Anthony Albanese, care a infiintat o comisie regala pentru investigarea programului dupa victoria partidului sau in alegerile din mai 2022, l-a calificat vineri drept „tradare flagranta si tragedie umana”.

„Era rau, era ilegal, nu ar fi trebuit niciodata sa se intample si nici sa se mai intample vreodata”, a declarat el.

Prim-ministrul nu a dorit sa se pronunte daca Scott Morrison ar trebui sau nu sa demisioneze din postul sau de deputat.

„El trebuie sa decida. (…) Cred ca aceste concluzii arata cu claritate ca apararea de catre Scott Morrison a acestui program si toate actiunile guvernului o perioada de timp atat de lunga erau, pentru a cita acest raport, bazate pe minciuni”, a mai spus Alabanese.

In raportul sau de peste 900 de pagini, comisarul regal Catherine Holmes a declarat ca o sesizare trimisa autoritatilor federale „recomanda urmarirea unor persoane in civil si in penal”.

Numele acestor persoane trebuie tinute secrete, a precizat ea, „pentru a nu dauna desfasurarii unei actiuni civile sau unei urmariri penale viitoare”.

Acest dispozitiv dezvoltat de guvern compara veniturile declarate cu veniturile calculate de Biroul australian de impozitare si trimitea apoi automat avize beneficiarilor de ajutor social prin care le cerea acestora sa returneze o parte din banii primiti.

Sistemul era insa defectuos si a solicitat ilegal aproape 2 miliarde de dolari australieni (1,32 miliarde de dolari americani) de la 433.000 de persoane.

Potrivit comisarului Holmes, Morrisson, care era ministru al serviciilor sociale la momentul in care sistemul a fost introdus, „nu si-a asumat responsabilitatile ministeriale care ii reveneau, veghind ca executivul sa fie corect informat privind ce implica propunerea cu adevarat si asigurandu-se ca ea era legala”.

Un recurs colectiv a fost solutionat in noiembrie 2020, guvernul acceptand sa verse 112 milioane de dolari australieni (74 de milioane de dolari) drept compensatii unui numar de circa 400.000 de persoane.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: