externe

Australia: Politia spune ca atacul de la biserica asiriana a fost un act terorist

Politia australiana a declarat marti ca atacul din Sydney comis asupra unui episcop din biserica asiriana si a unor adepti a fost un act terorist motivat de un presupus extremism religios, in timp ce tara a fost zguduita de un al doilea atac in trei zile, potrivit Reuters.

Cel putin patru persoane au fost ranite in atac, printre care episcopul Mar Mari Emmanuel de la Biserica Asiriana Hristos Bunul Pastor, luni, in timpul unei slujbe transmise in direct.

Incidentul din suburbia Wakeley a dus la ciocniri intre politie si o multime furioasa de adepti ai episcopului care au cerut ca atacatorul sa le fie predat.

Politistii au arestat un adolescent la fata locului si au fost fortati sa-l tina la biserica pentru propria sa siguranta.

„Credem ca exista elemente de extremism motivat religios. Dupa luarea in considerare a intregului material, am declarat ca a fost un incident terorist”, a declarat comisarul de politie al statului New South Wales, Karen Webb, in timpul unei conferinte de presa.

Politia a spus ca a existat premeditare, deoarece atacatorul s-a deplasat la biserica, departe de casa lui, cu un cutit, insa a actionat singur.

Biserica a numit atacul un incident izolat si a spus ca asteapta constatarile politiei cu privire la motivul atacatorului.

Echipajele de urgenta au spus ca au asistat aproximativ 30 de persoane dupa ciocnirea din fata bisericii, iar sapte au fost transportate la spitale cu rani. Mai multi politisti au fost, de asemenea, spitalizati cu rani si 20 de vehicule de politie au fost avariate, a spus Webb.

Premierul Anthony Albanese a declarat ca nu exista loc in Australia pentru extremismul violent. „Suntem o natiune iubitoare de pace. Acesta este momentul pentru unire, nu pentru divizare”, a spus el in timpul unei conferinte de presa.

Predicile transmise in direct ale episcopului Emmanuel atrag o audienta globala, iar clipurile sale video strang sute de mii de vizualizari online. El a devenit bine cunoscut pentru opiniile sale dure in timpul pandemiei, cand a descris izolarea drept „sclavie in masa”, a informat presa la acea vreme. O predica incarcata pe YouTube anul trecut a aratat ca episcopul critica islamul.

Moscheea Lakemba din sud-vestul orasului Sydney, una dintre cele mai mari din Australia, a primit luni seara amenintari cu bomba, a declarat Asociatia Musulmana Libaneza.

„Suntem vigilenti… cerem, de asemenea, politiei sa protejeze toate lacasurile de cult. Suntem ingrijorati ca ar putea exista atacuri asupra tuturor formelor de credinta si acesta este ultimul lucru de care avem nevoie”, a declarat secretarul Gamel Kheir reporterilor.

Seful agentiei australiene de spionaj a spus ca va verifica persoanele apropiate atacatorului pentru a exclude orice alte amenintari la adresa comunitatii.

„Este prudent sa facem acest lucru pentru a determina ca nu exista amenintari imediate la adresa securitatii. In acest moment, nu vedem asta”, a declarat Mike Burgess, directorul general de securitate al Organizatiei Australiane de Informatii de Securitate.

Urmareste-ne si pe:
Camelia Stanciu

Share
Published by
Camelia Stanciu

Recent Posts

Decizie stupefianta a Tribunalului Vaslui: mai multe inregistrari DNA din dosarul lui Buzatu au fost anulate. Chiar si inregistrarile cu denuntatorul Farmazon

Tribunalul Vaslui a decis, luni, ca mai multe inregistrari cu discutiile dintre baronul PSD Dumitru…

5 ore ago

Paris: Gerard Depardieu a fost interogat la sediul politiei pentru acuzatii de agresiune sexuala

Gerard Depardieu a fost retinut, luni, pentru interogatoriu, de politia franceza, cu privire la noi…

6 ore ago

Crucea Rosie decide sa nu suspende filiala rusa, in ciuda presupuselor legaturi cu masina de razboi de la Kremlin

Federatia Internationala a Societatilor de Cruce Rosie si Semiluna Rosie (IFRC) a decis sa nu…

6 ore ago

Experiment esuat in Columbia Britanica: dezincriminarea posesiei de droguri oprita, deoarece produce „frustrare” si „dezordine”

Columbia Britanica a oprit, brusc, dezincriminarea detinerii anumitor droguri ilicite, invocand frustrarea si „dezordinea” crescanda…

6 ore ago