Beuran, achitat definitiv, apelul DNA a fost respins. Beuran a fost acuzat ca a luat spaga de la un alt medic, martor in dosar

news

Medicul Mircea Beuran a fost achitat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucuresti. DNA facuse apel anterior la o decizie a Tribunalului Giurgiu care il achitase pe Beuran in noiembrie 2022.

Minuta instantei:

In temeiul art.421 alin.(1) pct.1, lit.b din Codul de procedura penala, respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie impotriva sentintei penale nr. 233 din data de 17.11.2022, pronuntate de Tribunalul Giurgiu – Sectia penala, in dosarul nr. 9606/3/2020. Constata ca inculpatul a fost retinut pe o perioada de 24 ore, incepand de la data de 13.02.2020, ora 20:00, pana la data de 14.02.2020, ora 20:00 si arestat la domiciliu de la data de 14.02.2020 pana la data de 12.03.2020. In temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului raman in sarcina statului. Definitiva

Beuran a fost trimis in judecata de DNA sub acuzatia ca a primit de la un alt medic bani si bunuri in valoare de peste 10.000 de euro, in schimbul numirii intr-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”.

Potrivit deciziei instantei din Giurgiu, Mircea Beuran a fost achitat in baza art.16 lit.a din Codul de procedura penala, care prevede ca „fapta nu exista”. De asemenea, Tribunalul Giurgiu a dispus ridicarea sechestrului asupra sumei de 10.000 de euro, aflata intr-un cont bancar al medicului.

Mircea Beuran a fost trimis in judecata de DNA in aprilie 2020, dosarul fiind inregistrat la Tribunalul Bucuresti.

Ulterior, el a obtinut la Curtea de Apel Bucuresti, in octombrie 2021, mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu, pe motiv ca mediatizarea excesiva si notorietatea lui „sunt imprejurari de natura a afecta aparenta de impartialitate a unei intregi instante, respectiv Tribunalul Bucuresti”.

Conform DNA, in decembrie 2018, cand indeplinea functiile de presedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv sef al disciplinei Chirurgie Generala in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie ”Carol Davila” Bucuresti, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic (martor in dosar) bani si bunuri in valoare de peste 10.000 de euro, in schimbul numirii intr-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”.

”Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi in legatura cu indeplinirea unor acte ce intrau in indatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de catre martor a unui post de asistent universitar pe perioada determinata (in specialitatea chirurgie generala in cadrul UMF ‘Carol Davila’ Bucuresti), indatoriri ce puteau fi realizate de catre inculpat prin oricare din actele care intrau in competenta sa, in oricare din calitatile sale mentionate anterior”, precizau procurorii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: