Bolojan anunta apasat ca refuza sa vina la Bucuresti, ramane acasa la Bihor: „Nu se pune aceasta problema”

politica

Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat ca riscul pentru cei care vin in administratia publica din afara lumii politice este ca vin cu un entuziasm mare, dar pentru ca nu cunosc mecanismele si nu au experienta, se dovedeste ca de pe conturile de Facebook lucrurile se pot face mai usor decat in realitate, precizand ca nu intotdeauna cineva din afara sistemului poate performa. El a mai mentionat ca nu se pune problema sa candideze la alte functii in afara judetului Bihor.

Ilie Bolojan a fost intrebat, joi, la Prima News, cand va pleca din Bihor pentru o pozitie politica sau administrativa centrala.

“Cred ca este o asteptare in societate pentru oameni competenti, oameni care pot sa faca ceva, pentru oameni care pot sa faca mai mult. Ei sigur pot sa vina din lumea politica sau din afara lumii politice. Riscul pentru cei din afara lumii politice, si vedem cateva exemple, nu ma apuc sa fac acum nominalizari, este ca vin cu entuziasm mare, dar necunoscand mecanismele, neavand experienta, se dovedeste ca de pe conturile de Facebook lucrurile se pot face mai usor decat in realitate. Deci nu intotdeauna cineva din afara sistemului poate performa. In ceea ce ma priveste pe mine, nu se pune problema unor candidaturi in afara judetului Bihor”, a afirmat Ilie Bolojan.

El a mai declarat ca este important ca cei cu vechime in administratie sa creasca pe langa ei alti oameni si sa ii invete.

“Sunt doua aspecte pe care ar trebui sa le discutam foarte corect si cinstit, care nu tin neaparat de mine, ci tin de toti cei care suntem in administratie de mai multi ani si eu in 2024, daca ma ajuta Dumnezeu, o sa am 20 de administratie de linia intai. Va dati seama ca e o uzura foarte mare dupa 20 de ani. In cazul celor cu uzura mare in administratie cred ca se pune problema in doua moduri. Pe de o parte, este foarte important sa permitem cei care suntem in administratie, ca pe langa noi sa creasca alti oameni pentru ca un ciclu de dezvoltare a unei comunitati poate sa insemne 20 – 30 de ani.

Este imposibil ca un singur om sa ocupe o functie de primar sau de presedinte sau de ministru atatia ani de zile, sunt niste situatii exceptionale. In aceasta situatie, daca nu permiti unor oameni tineri sa creasca pe langa tine, sa aiba o expertiza, sa-si castige o experienta, performanta, sa-ti preia bunele practici, nu cele proaste pe care le avem fiecare, atunci pur si simplu nu va fi cine sa continue proiectele, nu are cine sa te salveze cand uzura, cand imbatranirea in functie vine si te doboara in mod evident”, a explicat presedintele CJ Bihor, citat de news.ro.

Intrebat daca, in cazul in care ii va cere PNL si se va crea o asteptare in randul opiniei publice, ar accepta sa mearga pe o functie de demnitate nationala, Ilie Bolojan a raspuns: “Nu se pune aceasta problema”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: