Dragnea il toarna pe Marcel Ciolacu. Sustine ca ideea adoptarii OUG 13 i-a apartinut actualului sef al PSD: „La vanatoare, Ciolacu mi-a propus sa discutam cu Grindeanu”

politica

Liviu Dragnea a sustinut, luni seara, ca ideea adoptarii OUG 13 nu i-a apartinut lui ci actualului sef al PSD, Marcel Ciolacu, si fostului secretar general al partidului, Marian Neacsu.

„La 2-3 zile dupa ce s-a instalat Guvernul Grindeanu am plecat cu cativa colegi la o vanatoare. Acolo, cred ca in prima seara, Marian Neacsu si Marcel Ciolacu mi-au propus sa discutam cu Sorin Grindeanu sa se adopte o ordonanta de amnistie de catre Guvern. Eu le-am spus ca nu am avut nicio intelegere cu Sorin Grindeanu si le-am spus ca pot sa ii cer asta”, a declarat Dragnea la Aleph News.

Dragnea a spus apoi ca, la revenirea in Bucuresti, a discutat cu Sorin Grindeanu.

„Uite, baietii astia eu venit cu ideea. Eu nu am avut cu tine inainte nicio discutie sa te conditionez, nici nu pot sa iti fortez mana acum, doar iti spun ce am discutat. Decizia e la tine, gandeste-o bine. A doua zi mi-a zis ca nu ar vrea ca datorita lui sa scape nu stiu ce personaj politic, nu mai tin minte la cine s-a referit”, a sustinut fostul sef al PSD.

Dragnea a adaugat ca peste cateva zile s-a dus la Grindeanu cu Ciolacu si Marian Neacsu si i-au spus sa dea o ordonanta care sa aduca in limitele constitutionale prevederile neconstitutionale din codurile penale.

„Le-am spus ‘ganditi-o, daca o faceti voi nu trebuie sa implice nici Parlamentul’. (…) Le-am spus atunci ca daca se va intampla asta cel care va fi vizat si rastignit voi fi eu. Si au iesit cu ordonanta respectiva. Nu mai puteam sa ma opun la vremea aia. Acea prevedere, am aflat ulterior, era foarte folositoare pentru multi”, a adaugat Dragnea.

Dragnea a spus, duminica seara, la Kanal D, ca “si-a luat-o cu varf si indesat” cu OUG 13.

“Cu OUG 13 eu mi-am luat-o cu varf si indesat. (…) Nu am fost in guvern, toata a fost asumata sau pusa in bratele mele si cu ea am ramas pana in ziua de azi. Ca si cum eu eram singurul care a gandit-o, am facut-o, am mosit-o, am modificat-o, am aprobat-o, numai exista nimeni altcineva. Nu cred ca dintre premieri cineva a fost fortat sa faca ceva. Mihai Tudose poate sa spuna daca i-am spus vreodata sa adopte o ordonanta de genul asta sau de amnistie sau de gratiere”, a precizat Dragnea.

Acesta a afirmat ca Viorica Dancila a venit cu propunerea de amnistie.

“In ceea ce priveste Viorica Dancila, aceasta doamna premier in februarie sau martie 2018 eram pe Valea Prahovei cu familiile, intr-un weekend, ningea si m-a rugat sa facem cativa pasi seara si mi-a spus ca e hotarata sa adopte OUG privind amnistia si m-a intrebat ce parere am. ‘E decizia ta’. A zis ca ea crede ca trebuie sa existe moment zero in Romania. ‘E decizia ta si te rog sa te hotarasti daca o dai sau nu’. Aia a fost discutia despre amnistie dupa care am inteles ca si-a schimbat atitudinea”, a precizat fostul lider PSD.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: