BREAKING Mike Pompeo anunta ca SUA nu-si vor retrage trupele din Irak, in ciuda rezolutiei parlamentului irakian – Video

externe

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a sugerat duminica, dupa ce parlamentul irakian a votat pentru retragerea trupelor SUA din tara, ca soldatii americani vor continua sa ramana in Irak.

„Sunt increzator ca poporul irakian doreste ca Statele Unite sa continue sa ramana acolo, pentru a lupta impotriva terorismului”, a declarat Pompeo la Fox News.

Parlamentul irakian a votat duminica o rezolutie prin care cere guvernului de la Bagdad sa puna capat prezentei trupelor straine in Irak si sa ia masuri pentru ca aceste trupe sa nu mai foloseasca in nicio circumstanta teritoriul, apele si spatiul aerian ale Irakului, transmite agentia Reuters.

Rezolutia solicita guvernului ”sa revoce cererea de asistenta din partea coalitiei impotriva Statului Islamic ca urmare a incheierii operatiunilor militare in Irak si obtinerii victoriei”. ”Guvernul irakian trebuie sa ia masuri pentru a pune capat prezentei oricaror trupe straine in Irak si sa le interzica folosirea teritoriului, spatiului aerian si apelor, indiferent de motiv”, se mai mentioneaza in text.

Spre deosebire de textele de lege, rezolutiile votate de parlamentul irakian nu sunt obligatorii pentru guvern, insa premierul Adel Abdul Mahdi s-a pronuntat el insusi, intr-un discurs sustinut in fata parlamentului, pentru retragerea trupelor straine din tara sa, dupa ce a acuzat Statele Unite ca au incalcat suveranitatea Irakului prin raidul aerian in urma caruia a fost ucis vineri la Bagdad generalul iranian Qassem Soleimani. Premierul irakian a vorbit despre ”trupele straine”, fara sa le mentioneze in mod specific pe cele americane, dand astfel de inteles ca s-a referit la retragerea tuturor trupelor trimise de state membre ale coalitiei antijihadiste conduse de SUA.

Anterior acestui vot din parlamentul de la Bagdad, coalitia internationala condusa de SUA a anuntat suspendarea activitatilor de sprijin si instructie pentru trupele irakiene, pentru a se concentra astfel pe protejarea bazelor din Irak unde se afla personalul acestei coalitii, baze care au fost frecvent atacate in ultima vreme si sunt potentiale tinte ale unor represalii dupa uciderea generalului Soleimani.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: